joi, 31 decembrie 2009
Parintele Dumitru Staniloae - Sfarsitul lumii
Dumitru Staniloae (n. 16 noiembrie 1903, Vladeni, Comitatul Brasov - d. 1993) a fost unul dintre cei mai importanti teologi romani ai secolului al XX-lea, preot, membru al Academiei Romane, profesor universitar, dogmatist, scriitor si ziarist.
parintele Iustin Parvu - Mesaj catre cei prigoniti de oficialitati
Mesaj catre cei prigoniti de oficialitati al Pr.Arhim.Iustin Parvu
Parintele Iustin Parvu - Catre diaspora
Parintele Iustin Parvu s-a nascut, in satul Petru Voda (in vecinatatea caruia a intemeiat, in 1991, pe pamantul sau parintesc, actuala manastire), marele duhovnic Iustin Parvu, intemnitat de comunisti intre 1948 si 1964.
Manastirea Petru Voda
Desi a fost constituita recent (sfarsitul secolului al XX-lea), manastirea Petru Voda - realizata intr-o maniera ce tradeaza influente ale stilului medieval - a devenit deja loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credinciosi. Urmand drumul national DN 15 B de la Poiana Teiului spre Targu Neamt, din Valea Largului se desprinde in stanga, o ramificatie dreapta 10 km spre satul Petru Voda. Credinciosii si turistii care vin cu trenul pana la Bicaz, pot lua autobuzele din spatele garii sau din centrul localitatii Bicaz. Mai multe informatii despre Manastirea Petru Voda: http://www.crestinortodox.ro/Biserici-si-Manastiri-din-Romania/Manastirea_Petru_Voda-22-18709.html
Parintele Iustin Parvu: Tara noastra - pridvor al Imparatiei lui Dumnezeu
Parintele Iustin Parvu s-a nascut, in satul Petru Voda (in vecinatatea caruia a intemeiat, in 1991, pe pamantul sau parintesc, actuala manastire), marele duhovnic Iustin Parvu, intemnitat de comunisti intre 1948 si 1964.
Parintele Iustin Parvu - Duhovnicul Neamului
Parintele Arhimandrit Iustin Parvu de la Sfanta Manastirea Petru Voda, supranumit Duhovnicul Neamului, rostind un cuvant de indrumare pentru romani.
Parintele Iustin Parvu - Implicarea Bisericii in viata sociala
Parintele Iustin Parvu s-a nascut, in satul Petru Voda (in vecinatatea caruia a intemeiat, in 1991, pe pamantul sau parintesc, actuala manastire), marele duhovnic Iustin Parvu, intemnitat de comunisti intre 1948 si 1964.
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte duhovnicesti
Parintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic roman in viata. A facut parte din "generatia de aur" a teologilor romani, a fost prigonit si inchis de comunisti. A stat in pustie cu parintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Manastirii "Sfanta Maria" - Techirghiol.
Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus
Aflata pe valea raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras, Manastirea Brancoveanu este renumita ca loc de reculegere, mangaiere si intarire sufleteasca pentru credinciosii si vizitatorii ce se roaga ori poposesc in acest locas sfant.
Pictura bisericii Draganescu - Parintele Arsenie Boca
Parintele Arsenie Boca a inceput pictarea bisericii parohiale din Draganescu (localitatea din apropierea Bucurestiului), in anul 1968. A lucrat la aceasta vreme de 15 ani. Pe langa scenele consacrate in pictura bisericeasca, dar interpretate intr-un stil personal, Parintele Arsenie a introdus acolo si compozitii inedite, cu un vadit rol catehetic. La niciun an de la finalizarea picturii bisericii de la Draganescu, parintele Arsenie Boca va trece la Domnul la Manastirea Sinaia. Parintele Arsenie a fost inmormantat, in cimitirul Manastirii Prislop, in ziua de 4 decembrie.
pelerinaj la mormantul Pr Arsenie Boca, 28 noiembrie 2009
Manastirea Prislop, 20 de ani de la trecerea la Domnul a Cuviosului Arsenie Boca, 28 noiembrie 2009 text: pr. Ciprian Negreanu muzica: Byzantion, "Sfinte Dumnezeule"
Manastirea Prislop
De aproape sapte secole, Manastirea Prislop reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. In decursul existentei sale de peste sase veacuri, manastirea a indeplinit un rol cultural semnificativ in viata romanilor transilvaneni.
IPS Serafim Joanta - Serile Filocalice 2009
Jertfirea pentru ceilalti ca masura a maturitatii duhovnicesti - Serile Filocalice - IPS Serafim Joanta Conferinta din cadrul Serilor Filocalice, sustinuta de IPS Serafim Joanta in Aula Magna a Facultatii de Drept, pe tema "Jertfirea pentru ceilalti ca masura a maturitatii duhovnicesti".
Sfantul Siluan Athonitul
Teologul francez Jean-Claude Larchet vorbind, intr-o emisiune, despre Sfantul Siluan Athonitul.
Sfantul Munte Athos - Gradina Maicii Domnului
Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati.Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.
Troparul Nasterii Domnului
Corala "Sfantul Apostol Andrei" a Preotilor din Capitala i-a colindat pe enoriasii Parohiei "Sf. Vineri"- Drumul Taberei din Capitala, dar si pe credinciosii care, auzind de concert, au venit in numar foarte mare. Corala "Sfantul Apostol Andrei", a Preotilor din Capitala isi desfasoara activitatea sub egida Patriarhiei Romane pe care o reprezinta. Corala a sustinut mai multe concerte in tara si in Capitala (la Sala Radio a Societatii Romane de Radiodifuziune si la Palatul Patriarhal).
Parintele Rafail Noica - Monahism si mirenism
Conferinta Parintelui Rafail Noica de la Manastirea Ramet, din cadrul Sinodului Mitropolitan si primei sinaxe a exarhilor, staretilor, staretelor si duhovnicilor de la manastirile de pe cuprinsul Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, petrecuta la data de 9 noiembrie 2006. Au participat 97 de stareti si 47 de duhovnici.
Schitul Sihla
Schitul Sihla
Schitul Sihla
Alaturi de marile manastiri din tara noastra, schiturile si sihastriile au avut un rol important in trecutul istoric si spiritual al Bisericii si monahismului romanesc. Schiturile si sihastriile din tara noastra au creat uneori adevarate curente de innoire duhovniceasca in viata monahala.
Schiturile conservau cel mai bine traditia, evlavia, ravna si randuiala nevointei monahale, fata de marile manastiri care erau adesea expuse tulburarilor si navalirilor straine.
Schitul Sihla - inceputul vietii monahale
In vremurile de demult, cand domnitorii Moldovei ctitoreau si impodobeau manastiri si schituri, unii pustnici iubitori de liniste si singuratate au gasit acest loc izolat si greu de patruns prin hatisuri intunecoase si aglomeratie de stanci uriase, sa-si faca adaposturi-chilii, ori mici paraclise pentru rugaciune.
Schitul Sihla
Singura marturie despre prima biserica din lemn de la Sihla se afla intr-un pomelnic ctitoricesc sapat in piatra, ce ne transmite ca a ctitorita de familia Cantacuzino in anul 1741, cu hramul "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul".
Aceasta a dainuit pina in anul 1813, cind arhimanditul Benedict, staretul de atunci al Manastirilor Neamt si Secu, a reinnoit-o din temelie de piatra si pereti de barne de lemn, in stilul clasic al bisericilor moldovenesti, in forma de cruce cu o singura turla deasupra naosului, cu interiorul impartit in altar, naos si pridvor, si impodobita cu o catapeteasma veche, sculptata in lemn de tei, poleita cu aur, cu icoane pictate de mesteri diferiti.
Schitul Sihla
In anii 1951 si 1954, cu cheltuiala Manastiri Sihastria, s-au inlocuit acoperisul si imbracamintea exterioara de scanduri pentru protectie, iar in anii 1973-1974, s-au mai efectuat alte lucrari de restaurare, iar dupa 1990, asezamantului monahal Sihla i s-a schimbat infatisarea, prin ample lucrari de renovare.
Schitul Sihla
Aflandu-se sub jurisdictie administrativa si canonica a Manastirii Sihastria, Schitul Sihla il are ca egumen pe protosinghel Pahomie Catana, din anul 1990. Prima actiune de renovare a apartinut arhimandritului Victorin Oanele, staretul Manastirii Sihastria care, cu sprijinul obstii, a construit o casa spatioasa, la parter aflandu-se trapeza, bucataria si camara, iar la etaj - chilii pentru calugari.
Egumenul schitului, ieromonahul Pahomie, urmand pilda de vrednicie a staretului Oanele, impreuna cu obstea care a crescut de la an la an dupa 1990, a continuat lucrarile de reinnoire a schitului prin inaltarea unei clopotnite si cladiri anexe, pavarea curtii cu piatra de rau si altele. Bisericile si chiliile vechi au fost conservate in starea initiala.
Schitul Sihla
Pentru atractia locului si pentru faptul ca la Sihla slujbele se savarsesc zilnic, numarul pelerinilor ce se indreapta spre acest asezamant creste an de an, infruntand greutatile drumului.
Traditia locului ne spune ca, in vremurile de odinioara, preotii schitului Sihla nu vedeau oameni la fata decat in zilele de hram ale celor doua bisericute, pe 24 iunie, de Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (biserica schitului), si pe 6 august, de Schimbarea la Fata (biserica dintr-un brad).
Schitul Sihla
Acum, pelerinii mai au un prilej de bucurie spirituala, pentru hramul lacasului Sfintei Teodora de la Sihla, canonizata de Biserica Ortodoxa in anul 1992 si pomenita in calendar in ziua de 7 august.
Schitul Sihla - Bisericuta "dintr-un brad" de sub peretele de piatra
Lasand la vale Manastirea Sihastria, o poteca urca spre Schitul Sihla, cale de 3 kilometri, pe urmele sihastrilor iubitori de Hristos, pasindu-se pe urmele sihastrilor romani, se intra in tinutul linistii si al codrilor seculari; fagi inalti insotesc poteca pana sus.
Schitul Sihla
Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei. Pe prispa ingusta a unei stanci, la adapostul primitor al unui bloc de piatra, se afla doua chilii de lemn, din secolul al XIX-lea, si o bisericuta din lemn de brad, lunga doar de cativa pasi.
Schitul Sihla
Construita de "Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum sa si gaseste scris intr-o Sfanta Evanghelie.. la leat 1763.", cu hramul Schimbarea la fata, biserica "dintr-un brad" se pastreaza in stare aproape initiala.
Schitul Sihla
Lucrata in forma de corabie din barne de lemn, biserica este captusita in exterior cu scandura si acoperita cu sita. Interiorul, putin luminat si foarte simplu, mai pastreaza insa, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult.
Schitul Sihla
Catapeteasma, aproape in miniatura, a fost pictata in ulei, probabil in secolul al XVIII-lea. De aici, pe praguri de pietre scobite de pasi omenesti, se coboara in Schitul Sihla.
Schitul Sihla - Pestera Sfintei Teodora de la Sihla
Pestera Sfintei Teodora de la Sihla este un alt loc de pelerinaj si rugaciune, ce se afla in munti, mai sus, ascunsa printre stanci. Aici si-a petrecut cativa ani din viata, in izolare totala si rugaciune, Sfanta Teodora, supranumita de Biserica Ortodoxa "floarea duhovniceasca si de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei".
Pestera este situata intr-un spatiu ingust dintre doua stanci inalte, in care a fost creat un altar de rugaciune, luminat mereu de lumanari si candele aprinse de vizitatori.
Schitul Sihla
In apropierea pesterei se afla si o stanca de o forma insolita, ce poate fi escaladata si pe o scara, unde traditia spune ca era locul in care sfanta lua masa. Bucatele pe care le manca erau firimituri aduse de pasarile cerului, de la manastirea Sihastria.
Schitul Sihla - viata Sfintei Teodora de la Sihla
Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei si a Moldovei intregi. Fiica a unui dregator pamantean, Joldea Armasul, de mica vroia sa mearga la manastire, insa la insistentele parintilor, a fost nevoita sa se casatoreasca.
Dar, dupa un an de zile, si-a adus sotul la acelasi gand cu ea, si au plecat amandoi la manastire. Dupa ce a petrecut cativa ani intr-o manastire in desavarsita ascultare, si-a gasit linistea in pustia Sihlei, salasluindu-se intr-o pestera.
Schitul Sihla
Prin rugaciunile sale cele de foc a biruit trupul, caci harul ce o acoperea o ajuta sa infrunte si gerul iernii si arsita verii; a biruit si lumea, caci pururea avea gandul numai la cele ceresti, nelipindu-se de nimic din cele pamantesti.
Despre puterea rugaciunii sfintei, se povesteste ca odata, cand turcii o descoperisera in padure si navalisera dupa ea in pestera, peretele din spatele pesterii s-a crapat, iar sfanta a trecut prin acea despicatura, scapand astfel din mainile lor.
Pestera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Dupa 60 de ani de pustnicie, fiind instiintata de apropiatul sau sfarsit, s-a rugat mult lui Dumnezeu sa nu fie lipsita de margaritarul si arvuna vietii vesnice, adica de Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine.
Astfel, egumenul Sihastriei a trimis doi frati dupa niste pasari ce incepusera sa vina in chip minunat de cateva saptamani la trapeza schitului, luau paine in ciocurile lor si zburau spre Sihla.
Ajungand acolo pe inserate, fratii au ramas inmarmuriti. Au vazut o femeie ce plutea deasupra pamantului, avand mainile ridicate in sus, invaluita intr-o lumina de foc. Era Sfanta Teodora in rugaciune.
Schitul Sihla Sfanta Teodora de la Sihla
Coborand mainile, Sfanta i-a chemat pe nume, desi ii vedea pentru prima data, rugandu-i sa-l cheme pe parintele Antonie, duhovnicul Sihastriei, impreuna cu un diacon, cu Sfintele Taine, lucru pe care acestia l-au facut. In ziua urmatoare venind cei doi, Sfanta s-a spovedit, apoi s-a impartasit cu Sfintele si Preacuratele Taine si si-a dat sufletul in bratele Mirelui Ceresc.
Schitul Sihla
Moastele Sfintei Teodora se afla la Manastirea Pacerska din Kiev, asezate in racla de mare pret, pe care scrie "Sfanta Teodora din Carpati". Biserica Ortodoxa Romana doreste repatrierea, iar pentru adapostirea lor a inaltat o frumoasa catedrala in curtea Manastirii Sihastria.
Schitul Sihla - Sfintele Moaste aduna vietuitori
Sfintele sale Moaste au ramas in pestera mai mult de 100 de ani, si in jurul lor a luat fiinta Schitul Sihla. Primul a venit acolo fostul ei sot, Cuviosul Elefterie, auzind de sfintenia vietii ei, apoi au venit si alti doritori de viata linistita. Cuviosul Ieroschimonah Elefterie s-a nevoit intr-o mica chilie sub stancile Sihlei vreme de 10 ani si, bineplacand lui Dumnezeu, s-a savarsit cu pace.
Schitul Sihla
Dupa cativa ani de la moartea sa, familia boierilor Cantacuzino a inaltat o biserica de lemn in cinstea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, pe mormantul sau. Astfel a luat nastere Schitul Sihla, inainte de anul 1741.
Schitul Sihla - Biserica mare a schitului
Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand arhimandritul Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe temelia celei mai vechi.
Schitul Sihla
Respectand traditia arhitectonica locala, biserica este construita in plan triconc, cu o singura turla pe naos. In exterior peretii sunt captusiti cu scandura. Acoperisul din sita capata la turla forma de bulb.
Intrarea se face prin partea de vest. Interiorul, simplu si pictat, este impartit in pridvor, naos si altar. Pronaosul face corp comun cu naosul. Trei ferestre dispuse in axul absidelor aduc inauntru lumina zilei.
Schitul Sihla
Catapeteasma, sculptata in lemn de tei si poleita cu aur, da un aspect frumos si placut interiorului. Desi fara data, ea pare a fi de o vechime cu biserica. Pictura in ulei a icoanelor din catapeteasma nu este lucrata de acelasi mester.
Schitul Sihla
Patru din icoanele imparatesti sunt pictate de "Iulian monah zugravul Sfintei Manastiri Slatina la leat 1852". Interiorul bisericii este pictat in fresca de pictorul Vasile Pascu din Focsani, in anii 1973-1974, cand s-au efectuat unele lucrari de restaurare.
Schitul Sihla
In partea stanga, intr-o mica racla de lemn sculptat, se afla cateva particele din moastele unor sfinti. Se gasesc aici capul Cuviosului Ieremia, necanonizat inca, ucenic al Sfantului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfantului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait.
Schitul Sihla
Pe latura de vest a incintei, in locul vechiului corp de chilii de lemn construit odata cu biserica, s-a ridicat in ultimii ani un corp nou de chilii din piatra, pentru nevoile crescande ale obstei ce numara astazi nu mai putin de 35 de parinti si frati.
Totodata s-a reconstruit si clopotnita si s-au ridicat o trapeza si un arhondaric nou, care primeste cu dragoste pelerinii ce vin in numar destul de mare la schit.
Schitul Sihla
Schitul Sihla - Parintele duhovnic Paisie Olaru
Parintele Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca, judetul Botosani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan si Ecaterina Olaru, singurul care a luat chipul ingeresc al calugariei.
Intre anii 1972 si 1985 Parintele Paisie Olaru a fost randuit sa intareasca viata duhovniceasca la schitul Sihla. De mult voia parintele sa se linisteasca in locurile unde a sihastrit Cuvioasa Teodora si alte sute si mii de sihastri.
Schitul Sihla
In acest loc de pocainta, si de intalnire cu Dumnezeu, Parintele Paisie Olaru si-a inmultit nevointele. Toti ucenicii sai de atunci vorbesc despre rugaciunea sa neincetata, la care se adaugau privegherea necontenita, postul si infranarea sa dintotdeauna, toate acestea impletite cu dragostea, smerenia si blandetea sa desavarsita.
La despartirea de credinciosi, parintele Paisie Olaru adresa obisnuitul sau salut: "Sa ne intalnim la usa raiului!" Unii dintre ucenici il intrebau: "Noi vrem sa ne intalnim cu totii in rai. De ce doriti sa ne intalnim la usa raiului?" Iar batranul raspundea cu nadejde si blandete: "Sa ne vedem noi scapati de viclenii diavoli si ajunsi la usa raiului, ca aici strigam la Maica Domnului, cerem ajutorul sfintilor, plangem la usa milostivirii Mantuitorului si nu ne lasa El afara. Pana aici este greu!"
Paisie Olaru Paisie Olaru
Parintele Paisie Olaru s-a mutat la Domnul in zorii zilei de 18 octombrie 1990, in varsta de aproape 94 de ani. Un dor tainic de vesnicie cuprinsese pe toti, caci Parintele Paisie Olaru, care ne vorbise o viata intreaga despre Rai, despre bucuria unirii cu Hristos, mergea la cer, ca prin rugaciunile lui sa ni se deschida si noua portile cele incuiate ale mult doritului Rai.
Schitul Sihla - localizare si cai de acces
Schitul Sihla este asezat in partea de sud-vest a Muntilor Stanisoarei, la distanta de 25 de kilometri de Targu Neamt, drumul cel mai frecventat cu mijloace de transport fiind soseaua ce leaga orasul de pe malul Ozanei de Poiana Teiului, prin Pipirig.
Schitul Sihla Schitul Sihla
La intrarea in satul Leghin, numita de localnici Gura Secului, un drum se ramifica spre stanga, spre Manastirile Secu si Sihastria. Inainte de a ajunge la poarta Sihastriei, pe partea stanga, soseaua se bifurca cu un drum forestier, modernizat in ultimul timp, ce permite accesul la Sihla cu masina, dupa 6 kilometri parcursi.
Pelerinii care vor sa urce pe jos, pot scurta distanta la jumatate, traversand padurea, pe o carare marcata cu triunghi albastru ce urca pana la fantana si pestera Cuvioasei Teodora, continua pe langa "biserica dintr-un brad" si coboara la Schitul Sihla.
Schitul Sihla
La jumatatea drumului forestier, un indicator arata o poteca ce duce spre alt lacas sfant din inima padurii, in locul numit Rapa lui Coroi, unde se afla Schitul Daniil Sihastru, de unde se desface o carare mult mai anevoioasa ce duce la Sihla.
Se mai poate ajunge la Sihla cu masina si din spatele Manastirii Agapia, parcurgand un drum forestier de 8 kilometri, iar cei care vor sa ajunga pe jos, tot de la Agapia, urca pana la Agapia din Deal, de unde continua traseul spre Sihla, pe coama muntelui.
Pentru mai multe imagini de la Schitul Sihla, vizitati Galeria foto - Schitul Sihla.
Video - Schitul Sihla
Despre viata monahala
Despre viata monahala
Cuvantul "calugar" vine de la grecescul "kalos gheron", si inseamna "batran frumos". Batran frumos! Este un ideal! Un calugar adevarat trebuie sa fie "batran frumos"! Fie ca este la tinerete, fie ca este la batranete, trebuie sa aiba o frumusete sufleteasca; fara sa se mai impiedice in nimicurile veacului acestuia, fara sa imbatraneasca si patimile lui cu el, ci sa lichideze tot ce mai are de lichidat. In loc de patimi, sa ajunga la virtuti, sa fie un om odihnitor, un om care nu a trait degeaba, un om care aduce ceva in constiinta altora.
Mare lucru sa fie un calugar tanar cu calitati de batran. Ce inseamna batran? inseamna si intelept. Daca esti calugar, trebuie sa fii batran inainte de batranete, deci echilibrat, cinstit, intelept, sa ai calitatile batranului. Sa fii ponderat mai mult decat tanarul (poti sa ai entuziasmul tanarului, daca mai esti capabil de entuziasmul tanarului). In orice caz, daca esti batran de la tinerete, adica echilibrat, ponderat, intelept, angajat cu seriozitate, in cazul acesta ai si calitatile batranului, ai si capacitatile tanarului. Batranetea calugarului nu vine doar la batranete, poate sa fie si la tinerete.
Un calugar trebuie sa fie un batran frumos, un batran imbunatatit, un batran de care se bucura oamenii. De calugar sa te bucuri de la tinerete pana la batranete. De cand esti tanar, daca te faci calugar, poti sa fii frumos sufleteste, sa se bucure oamenii de existenta ta cum se bucura de o floare, cum se bucura de o apa limpede, de un fagure de miere, de un peisaj frumos, de un rasarit de soare, de un apus de soare, cum se bucura oamenii de lucrurile frumoase din jurul lor.
Unii intra in viata monahala de pe la 5 ani, 6 ani; de exemplu, sunt maici care isi aduc nepoatele la manastire de cand sunt mici de tot, si le cresc acolo. Dar acum se fac si niste abuzuri nepermise. De pilda, sunt tineri care merg la manastire la 15, 16 ani, si imediat ii face rasofori si calugari. Nu e corect, pentru ca omul nu ajunge sa se verifice pe el insusi. Trebuie lasat omul sa se cerceteze pe sine, pentru ca sunt atatia care nu merg cu vocatie monahala la manastire, si atunci inseamna sa incurci omul. Totusi zic eu asa acuma, ca varsta potrivita pentru viata monahala ar fi varsta la care se intra in viata de familie. Deci, cand te poti casatori, te poti si calugari, numai sa stii ce faci.
Calugaria ortodoxa este o calugarie in anonimat. Toti cei care se afirma pe ei prin calugaria insasi, nu stiu ce-i lepadarea de sine, si nici ce este inceputul cel bun. Exista posibilitatea unei afirmari in calugarie, si prin calugarie; aceasta insa nu duce la desavarsire, ci la inrautatire. Calugaria fara lepadare de sine, fara ascultare, fara smerenie nici nu exista. Am putea spune ca, de fapt, calugaria inceteaza cu fiecare incalcare a voturilor monahale.
Nu poate avea liniste, nici chiar in condtii de liniste, cel ce se retrage ca sa se poata afirma cu linistea si cu puternicia sa.
Ce ma nemultumeste pe mine personal este ca multi dintre calugari nu au virtuti sociale, si ca nu se realizeaza in calugarie virtutile sociale asa cum se realizeaza in viata de familie.
Ceea ce ne lipsesete nu sunt indrumarile caci de acestea avem destule, ci ne lipseste o angajare reala, un mediu favorizant innoirilor, o ravna pentru mai mult si mai bine. Innoirea monahismului nu se poate face prin dispozitii venite de sus, nici prin indicatii date de mai marii nostri, ci ea trebuie facuta cu mijloacele pe care le avem la manastirile noastre, cu oamenii capabili de mai mult si de mai bine.
Calugaria presupune oameni de exceptie. Oameni exceptionali! Omul obisnuit nu poate fi calugar! Daca devine calugar, nu este calugar deplin, este un improvizat in calugarie.
Cand vrei sa fii calugar, ar fi bine sa fii calugar inainte de a fi calugar.
Rautatea e o negare a calugariei. Bunatatea e o afirmare a calugariei. Asa ca, daca le doresc ceva tuturor calugarilor, atat pentru ziua de astazi, cat si pentru cealalta vreme a vietii lor, le doresc din toata inima sa fie buni, ca sa se asemene cu bunul Dumnezeu.
Parintele Teofil Paraian
Duhovnicul cel bun - Parintele Paisie Olaru
Duhovnicul cel bun - Parintele Paisie Olaru
Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. Tatal sau, Ioan, era padurar, iar mama sa, Ecaterina, casnica. Din botez a primit numele de Petru.
In anul 1921 a intrat in viata monahala la Schitul Cozancea din apropiere, luand la calugarie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul 1947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie (schitul la care a fost calugarit).
In toamna aceluiasi an se retrage la Manastirea Sihastria, devenind duhovnic al intregii obsti, pana la sfarsitul vietii sale. Intre anii 1972-1985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar in ultimii cinci ani a locuit in chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, pana s-a mutat la Domnul, in noaptea de 18 octombrie 1990.
Marele Duhovnic este Hristos. Ceilalti duhovnici, mai mari sau mai mici, trebuie sa priveasca mereu la El, la felul cum a tratat El pe toti cei pe care i-a cunoscut in timpul activitatii Sale mantuitoare. A intalnit oameni pacatosi, desfranati, nedrepti. Intalnirea cu El le-a schimbat viata. Au devenit alti oameni, oameni buni, fii ai Imparatiei.
Drumul lor ducea catre prapastie. Apoi, si-au indreptat pasii catre cer. Se gandeau, mai intai, la cele ale zilei. Apoi, au fost preocupati de vesnicie, de sederea in Imparatia lui Dumnezeu.
De duhovnici buni are nevoie si lumea de astazi, manastirile si parohiile impreuna.
Lucrarea pentru Dumnezeu
Duhovnicul bun este modest.
Duhovnicul bun nu cauta ale sale.
Duhovnicul bun se roaga mult pentru ucenici, ii pomeneste la Sfanta Liturghie si zice acolo: „Spala Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici“.
Duhovnicul bun nu se lauda cu nevointa sa si eventual cu vreun dar pe care l-a primit de la Dumnezeu.
Duhovnicul bun nu vorbeste pe la colturi.
Duhovnicul bun nu-i vorbeste de rau pe altii. Nu face categorisiri si ierarhizari pripite.
Duhovnicul bun nu-i invata pe credinciosi sa fie recalcitranti, sa faca demonstratii, sa semene vant si sa culeaga furtuna.
Duhovnicul bun nu face declaratii publice pentru a lovi Biserica. Cand are nemultumiri, i le spune lui Dumnezeu in rugaciune.
Duhovnicul bun se bucura cu cei ce se bucura si plange cu cei ce plang.
Duhovnicul bun iarta, nu judeca, pentru ca judecata este a Judecatorului din Ceruri.
Duhovnicul bun iubeste pe pacatos, chiar daca nu-i de acord cu pacatul lui.
Duhovnicul bun stie ca virtutile se cladesc pe temelii de piatra, ii invata pe ucenicii sai sa zideasca pe temelie buna, argint, aur, pietre pretioase si nu lemn, fan sau trestie.
Duhovnicul invata ca pocainta se lucreaza in taina, nicidecum in ochii oamenilor.
Duhovnicul bun invata ca pocainta se incheie la mormant. Pana acolo trebuie sa luptam, ori de cate ori cadem.
Duhovnicul bun nu vorbeste despre cele de taina ale sale.
Duhovnicul bun face lucrarea sa pentru Dumnezeu si nicidecum pentru oameni. Se fereste de lauda oamenilor si doreste rasplata vesnica, nu doar una trecatoare. El stie ca rasplata vesnica o poate da numai Dumnezeu. Asa face duhovnicul bun.
Asa l-am cunoscut pe bunul duhovnic
Un astfel de duhovnic a fost Parintele Paisie Olaru, poate cel mai nevoitor monah de la Sfantul Calinic Cernicanul incoace.
L-am cunoscut prin anii 1979-1980. La Sihla, sub stancile uriase, locuia intr-o casuta modesta, in vecinatatea bisericutei dintr-un brad. Era in putere, cobora si urca cu usurinta treptele pana la biserica din vale, unde nu lipsea de la Sfanta Liturghie, si de la Utrenie, care se savarseau la miezul noptii. In rest, se ruga pentru el si pentru multimile de credinciosi. Desi vremurile erau grele si regimul comunist se impotrivea Bisericii, oameni de departe si mai de aproape, cu demnitati si pregatiri diferite, urcau poteca pana la Sihla. Drumul ce duce pana la schit a aparut ceva mai tarziu. Sub epitrahilul parintelui au ingenuncheat ani la rand oameni si oameni, carora le-a iertat pacatele. S-a rugat pentru ei. A plans impreuna cu ei si pentru ca avea atata bunatate le dorea tuturor un „coltisor de rai“. Aceasta expresie revenea mereu in rugaciunile lui si in urarile facute celor multi.
Asa l-am cunoscut pe bunul duhovnic. Nu vorbea niciodata despre cele de taina ale sale. Nu se lauda cu vreo virtute. Nu amintea ca pe la chilia sa au trecut oameni cu diferite demnitati, ii trata pe toti la fel. Probabil ca cea mai mare virtute a sa a fost smerenia. O smerenie autentica, care se intalneste foarte greu.
Copil fiind, mi-am plecat si eu genunchii sub epitrahilul acestui calugar sfant. De altfel, mai tarziu i-am si spus unui pictor sa-l aseze intr-o icoana, alaturi de alti sfinti ai Moldovei, icoana ce o pastrez in chilia mea.
Parintele Paisie a schimbat fata lumii
In satul meu de obarsie, Radaseni, se vorbea mult de acest mare duhovnic, ca si de Parintele Cleopa, de altfel.
Parintele Paisie era cunoscut de consatenii mei din vremea vietuirii sale la Manastirea Slatina. Atunci a vizitat si el satul meu natal. Parintele Gherasim Campanul, si el radasenean, i-a fost apropiat.
Oamenii il stiau rugator si chiar vindecator. Simteai acest lucru dupa ce-ti termina de citit o rugaciune. De aceea, multi doreau sa lase un pomelnic la el si nu la altcineva. Parintele Paisie a schimbat, cat a putut, fata lumii. Asa vom intelege cuvintele Sfantului Filaret al Moscovei († 1867): „dati-mi duhovnici buni si voi schimba fata lumii“.
Vrednicul de pomenire, Cuviosul Parinte Paisie a trecut la Domnul in octombrie 1990. Bolnav, fara vedere, retras intr-o chilie smerita de langa iazul Manastirii Sihastria, bunul Parinte n-a mai putut sta inaintea oamenilor, asa cum o facuse, de altfel, toata viata.
S-a rugat pentru toata Romania
In ultimii ani ai suferintei sale pamantesti, s-a rugat insa pentru toata Romania. Eu cred ca momentul decembrie 1989 i se datoreaza in mare parte.
Plecand la cele vesnice, la cateva luni de la ingenuncherea regimului ostil Bisericii, Parintele Paisie Olaru n-a mai apucat sa fie cunoscut in adevarata sa maretie.
Dupa aceea, unii au amintit de cuviosia sa, au si scris cuvintele sale de invatatura, adevarate margaritare de mare pret, dar totusi, aceasta reprezinta prea putin din cat ar fi meritat. Dar ceea ce oamenii nu pot face, implineste Dumnezeu. Numai Dumnezeu nu uita, numai Dumnezeu cunoaste deplin lucrarea fiecarui slujitor al Sau.
Arhidiacon fiind, am participat la slujba petrecerii Parintelui Paisie pe drumul catre imparatia Cerurilor. Acest neobosit rugator merita mai mult. Putini si-au adus aminte de Cuviosia Sa. Atunci si acum trebuia oferit unei generatii care are nevoie de modele. Dar, Parintele Paisie a fost din nou smerit. Prin toata viata sa, el ne-a dat o lectie de mare profunzime duhovniceasca. Depinde de fiecare dintre noi cat si cum invatam.
Rugat odata sa vorbeasca despre rugaciunea inimii, a raspuns: „Ce este rugaciunea inimii? N-am auzit niciodata de ea“.
Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul cel bun, a fost ingropat in cimitir, dar va veni vremea cand trupul sau va fi adus in biserica, asa cum sunt aduse moastele sfintilor.
La implinirea celor 15 ani de la trecerea sa pe taramul vesniciei ii aducem prinos de cinstire si de rugaciune smerita pentru cel care a fost, poate, cel mai mare rugator al ultimilor 150 de ani.
de Arhim. Timotei AIOANEI
Sursa: Lumina
Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la Prislop
Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la Prislop
Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la Prislop
Cu gandul la cele cateva zile libere de la sfarsit de noiembrie - inceput de decembrie, sau poate preocupati cu problemele de zi cu zi, multi dintre noi am uitat, ori poate n-am stiut, ca in 28 noiembrie s-au implinit 17 ani de trecerea la Domnul a Parintelui Arsenie Boca, marele duhovnic al neamului romanesc, cel care a ramas in constiinta foarte multor crestini ca un om cu viata sfanta.
Arsenie Boca
Mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop a fost, si in acest an, loc de pelerinaj pentru mii de credinciosi care au venit nu numai din Ardealul care-l iubeste nespus de mult pe Parinte ci si din cele mai indepartate colturi din tara.
Printre cei care au ajuns in acest an la Prislop se numara si parintele Arsenie de la Manastirea "Sf. Ilie" din Toplita. L-am rugat pe parintele Arsenie de la Toplita sa ne impartaseasca impresiile si emotiile traite la fata locului.
- Parinte Arsenie, cand si cum ati ajuns la manastirea Prislop? Ce ati simtit acolo, ce ati vazut?
Manastirea Prislop
- Am ajuns acolo, in primul rand, prin rugaciunile celui care a fost marele duhovnic Parintele Arsenie Boca si care se roaga in continuare pentru noi, pentru neamul romanesc. Eu nu l-am cunoscut personal dar, din ceea ce am aflat de la ucenicii lui, cei care au un pic de evlavie si doresc sa ajunga macar la mormantul lui primesc intotdeauna ajutor ca sa ajunga la Prislop. Am ajuns si eu in ajun de praznuire, in data de 27 noiembrie, seara. Biserica era arhiplina si afara erau foarte multi credinciosi. In Sfantul Altar slujeau slujba Vecerniei si a Utreniei, a privegherii, sapte preoti care toti au spus, la sfarsit, ca au fost ucenici ai Parintelui Arsenie Boca. L-au cunoscut indeaproape, cativa dintre ei chiar l-au condus pe ultimul drum, i-au dus sicriul la cimitirul din incinta manastirii Prislop. Dupa aceasta priveghere in biserica, crediciosii impreuna cu preotii s-au indreptat spre mormantul din cimitirul manastirii. Acolo, spre surprinderea tuturor, mormatul era plin de flori proaspete, cu toate ca e vreme de iarna, dar asta dovedeste evlavia si repectul pe care foarte multi il poarta Parintelui. Oamenii au adus flori si, in primul rand, jertfa lor, osteneala lor. Revarsarea asta mare de credinciosi care a avut loc la Manastirea Prislop este un semn de evlavie fata de Parintele si toti care au venit seara au ramas in continuare pana la ora trei noaptea in cantari, in acatiste, in paraclise impreuna cu preotii care, printre rugaciuni, mai rosteau si din invataturile Parintelui Arsenie sau spuneau ce-si aduceau ei aminte despre el sau chiar ceea ce i-a invatat Parintele ca trebuie sa le spuna, ei ca preoti, credinciosilor. Parintele le spunea ucenicilor sai, viitorilor preoti, cum sa-i invete la randul lor pe credinciosi, ce trebuie sa le spuna si le dadea sfaturi chiar preotilor cum sa traiasca in familie, cum sa se poarte cu copiii pe care l-ii va da Dumnezeu, cum sa-i creasca, cum sa discute cu credinciosii, ce relatie sa aiba cu ei si care sunt aspectele pe care trebuie sa se axeze preotul. Un preot venit la Prislop spunea ca Parintele Arsenie i-a zis:"Vezi ca tu vei fi preot dar sa te axezi pe trei probleme principale: ca preot sa savarsesti Sfanta Liturghie dupa toata randuiala fara multe inflorituri, inovatii, adaugiri, sa exprimi prin Liturghie o traire autentica". Apoi a doua problema ar fi spovedania. Spunea Parintele ca preotul trebuie sa-si faca timp sa stea de vorba nu atat cu oamenii cat cu constiinta oamenilor, sa simta trairea omului fata de slujba, de Biserica si sa stea cat mai mult si cat mai des de vorba cu oamenii, calea aceasta prin spovedanie trebuind sa fie o cale de a atrage omul spre Dumnezeu. Parintele mai zicea ca in predica nu se pot spune prea multe si ca o serie de lucruri mai importante si mai intime si mai subtile ar putea sa le spuna preotul credinciosului la spovedanie. Pe urma al treilea aspect pe care trebuie sa-l aiba in vedere preotul ar fi rugaciunea particulara. Pe langa rugaciunea pe care preotul trebuie s-o faca la biserica ar fi rugaciunea sau vorbirea cu Dumnezeu, relatia cu Dumnezeu, nu atat in cuvinte multe ci sa fie o rugaciune de intensa traire, de apropiere de Dumnezeu si de a sta in legatura asta cu Dumnezeu tot timpul, nu numai cand esti la Liturghie sau in biserica, mai spunea Parintele Arsenie Boca.
Arsenie Boca
La Prislop preotii le spuneau oamenilor ce-si aduceau ei aminte dar spuneau si ce simt acum la mormantul Parintelui. Adica in jurul mormantului exista duhul asta, eu l-am simtit personal, de liniste si, mai ales, un duh care ne indeamna la pocainta, sa ne plangem pacatele, ale noastre, ale celorlalti, sa ne indreptam viata, sa-l cautam mai mult pe Dumnezeu. Ceea ce va spun acum s-a intamplat la mormant in seara zilei de 27 noiembrie si in noaptea ce a urmat. Credinciosii, la randul lor, vorbeau despre minunile care s-au facut prin rugaciunile Parintelui Arsenie Boca. Un om zicea: "Uite parinte, mie Parintele Arsenie, prin rugaciunile sale, mi-a vindecat copilul de o anumita boala". Altul spunea: "Vai! Copilul meu era sa moara, era sa se intample un necaz, un accident si cred ca numai rugaciunea Parintelui Arsenie ne-a izbavit si ne-a scapat copilul de la o moarte napraznica sau de la alte necazuri." Erau si oameni mai varstnici care l-au cunoscut pe Parintele cand erau tineri. Ei povesteau ca Parintele chiar le-a spus: "Tu te faci preot, tu te faci inginer", altora le spunea:"Tu te casatoresti cu cutare". Ceea ce le-a spus Parintele acestor oameni nu era ceva intamplator, era voia lui Dumnezeu. Parintele Arsenie, prin duhovnicia pe care o avea si prin trairea lui, cunoastea voia lui Dumnezeu. Sigur, e vorba de harisme primite de la Dumnezeu, prin voia lui Dumnezeu, de catre acesti duhovnici mari. Parintele Arsenie pomenea de Sfantul Serafim de Sarov. Eu l-as compara pe Parintele Arsenie Boca chiar cu Sfantul Serafim. Ceea ce a facut Sfantul Serafim pentru neamul lui, pentru rusi, pentru Rusia, eu cred ca Parintele Arsenie a facut pentru neamul nostru romanesc, pentru romani, adica ne-a deschis noua ca romani calea spre Dumnezeu, ne-a tinut si ne-a intarit in secolul al XX-lea, la mijlocul secolului, dupa razboi, cand urma sa vina prigoana. Parintele a prevazut ca va veni o mare prigoana asupra bisericii si peste adevaratii crestini si, prin ceea ce el a spus, prin cuvintele sale, a intarit neamul acesta. Bineinteles ca si alti duhovnici mari ne-au fost sprijin, parintele Cleopa sau parintele Teofil care traieste la manastirea de la Sambata de Sus, si multi altii.
La Prislop, in dimineata zilei de 28 noiembrie, la ora 7,00, a inceput Taina Sfantului Maslu, s-a facut sfintirea apei (agheasma) si la rugaciunile care se spun acolo la Sfantul Maslu erau preoti care, pe langa rugaciunile canonice si care existau in Molitfelnic, adaugau si o rugaciune zicand: "Sfinte Preacuvioase Parinte Arsenie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi". Si cand preotii spuneau rugaciunea aceasta adresata Parintelui Arsenie Boca, lumea devenea in secunda urmatoare foarte atenta, foarte concentrata, lumea astepta... De fapt, poporul asteapta ca si din partea clerului sa se dea un semnal. La Sfanta Liturghie din data de 28 noiembrie s-au adunat peste 5000 de credinciosi si au slujit 100 de preoti. Inca de dimineata de la Sfantul Maslu si in continuare la Sfanta Liturghie oamenii asteptau sa auda ce vor spune ierarhii, sa vada cum se manifesta ei fata de Parintele Arsenie. Oamenii asteapta sa vada si ce credem noi preotii. Ca poporul a dovedit si de data aceasta ce crede. Revarsarea de popor care a avut loc la Prislop - 5000-6000 de oameni - n-a fost altceva decat semnul evlaviei poporului nostru roman. Si de dimineata s-a cerut in toate rugaciunile ca si Parintele Arsenie sa se roage pentru noi si chiar erau oameni care simteau asa..., spuneau: "Parintele Arsenie e aici, duhul Parintelui e aici." "Eu simt, Parintele e printre noi, Parintele e de fata", spuneau foarte multi oameni. E ceva pentru ca oamenii simt. Ei stiu ca puterea lui Dumnezeu sta in puterea Sfintilor Sai si orice om care e bine intentionat si are evlavie la sfinti simte ca sfantul, in duh, este langa noi cand il pomenim. Asa ne spun Sfintii Parinti.
A fost atat de multa lume la Sfanta Liturghie, desi era zi de lucru. Au participat trei ierarhi, Episcopul Timotei de la Arad, Episcopul Daniel de la Varset si chiar IPS Mitropolit al Ardealului, dr. Laurentiu Streza. IPS Mitropolit Streza si Episcopul Daniel de la Varset sunt ucenicii directi ai Parintelui Arsenie, l-au cunoscut si actul lor de smerenie a impresionat oamenii. Au venit episcopii si s-au smerit in fata mormantului Parintelui si, in predicile lor, au spus cum l-au cunoscut pe Parintele si cate i-a invatat Parintele. Iti da, asa, un plus de nadejde faptul ca se pleaca si cei mari in fata celor mai mari, pentru ca Parintele, chiar daca n-a fost arhiereu, a fost un mare duhovnic si un mare povatuitor, un iluminator si i-a ajutat pe toti, mai ales pe cei care l-au cunoscut. In timpul Sfintei Liturghii a luat cuvantul si Parintele Teofil de la Sambata. In predica lui, spunea cum l-a cunoscut pe Parintele Arsenie, cu vreo 50 de ani in urma, si cum Parintele Arsenie l-a invatat rugaciunea inimii, rugaciune pe care s-o spuna toata viata, adica "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si modul de a o rosti. Sigur, Parintele Teofil i-a adus cuvinte de lauda Parintelui Arsenie si a spus ca el a calatorit, cu rugaciunea asta a inimii, toata viata, cu toate necazurile pe care le-a avut pentru ca, stiti, parintele nu vede. Sigur ca, in neputinta asta, Dumnezeu l-a preamarit, pentru ca asa cum spune proorocul David: "Dumnezeu intelepteste orbii". La Sfanta Liturghie de la Manastirea Prislop cei trei ierarhi au fost inconjurati de un foarte mare sobor de preoti. Am vorbit cu parintele protopop de la Alba Iulia, dupa ce m-am intors la Toplita, pentru ca nu mai eram sigur cati preoti au fost si nu voiam sa gresesc. Parintele mi-a spus ca i-a numarat, au fost peste 90 de preoti care s-au impartasit, deci un sobor de 100 de preoti, plus alti preoti care au venit pe urma si multi au stat pe margine impreuna cu credinciosii lor. In cadrul Sfintei Liturghii, dupa ce ne-am impartasit, a vorbit si IPS Mitropolitul nostru, dr. Laurentiu Streza, care l-a cunoscut pe Parintele Arsenie Boca si mergea la el cand Parintele picta. Si l-a intrebat: "Parinte, de ce ati pictat asa pe Maica Domnului sau pe Mantuitorul?" Si Parintele a raspuns:" Mie asa mi s-a aratat Maica Domnului, asa l-am vazut pe Mantuitorul si eu ii pictez asa cum i-am vazut eu". Acestea au fost lucruri adevarate care s-au petrecut, sigur, pentru cei care cred. Cu cei care nu cred trebuie sa mai avem rabdare ca sa creada si ei intr-o zi. Pe urma toti credinciosii care au participat acolo, toti preotii, toti monahii, maicile, au cantat. Maicile au dat raspunsuri la Sfanta Liturghie si-mi zicea un parinte, Clement, care a fost acolo duhovnic timp de 8 ani de zile, ca muzica este aranjata sau este pusa in notatie de Parintele Arsenie Boca. Deci pe langa cunostintele acestea, cum sa zic eu, in lumina stiintei (spunea un parinte ca a cunoscut toata stiinta) Parintele a avut daruri mai presus, de la Dumnezeu, pe care stiinta nu le poate atinge. Si Parintele spunea ca "Pentru noi Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vietii si-al istoriei, reazem in ispitele si furtunile timpului. Iisus Hristos e asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastra dar, mai mult decat acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne ramane credincios, nu ne paraseste niciodata. Si mai mult, e Sfanta noastra Impartasanie cu desavarsire, formarea noastra metafizica". Sunt cuvintele pe care le spunea Parintele Arsenie Boca in scrierile sale si atragea atentia spunand: "Crestinismul nu e o afacere de duminica ci este o stradanie de toate zilele, toata viata, de a ajunge stilul de viata si conceptiile pe care asa ni le-a lasat Domnul nostru Iisus Hristos." Parintele avea o mare iubire sau aplecare pentru copii. Iubea copiii. Parintele se bucura pentru cei carora li se nasteau copii, ii indemna pe oameni sa aiba prunci. Si mai spunea Parintele ca o credinta sanatoasa trebuie sa fie intr-un trup sanatos si invers. Parintele mai spunea asa: "Destinu-i jumatate pe pamant si jumatate-i din Cer." Tot timpul omul trebuie sa aiba o legatura cu Dumnezeu si sa lupte sa fie cu Dumnezeu, sa se lase de pacate.
Parintele Arsenie Boca
Ceea ce s-a intamplat la Prislop a dovedit, repet, evlavia oamenilor si oamenii asteapta acuma, sigur, si o canonizare oficiala din partea Sfantului Sinod. Asta ma depaseste pe mine, bineinteles, nu pot eu sa-mi dau cu parerea despre ce ar trebui sa spuna ierarhii, episcopii care hotarasc. Dar imi spunea un credincios ca niciodata n-a vazut atatia oameni, ca acum, de cand vine el la Prislop. Si din an in an, se pare, ca vin tot mai multi oameni. Vin la mormantul Parintelui, la Manastirea Prislop, pentru ca ei primesc o binecuvantare, se intorc acasa mai linistiti, in plus simt ajutorul Parintelui. Oamenii, sigur, vin cu necazuri, fiecare cu dorinta lui si cu speranta si, pe masura credintei fiecaruia si cat se roaga Parintele Arsenie acolo in Ceruri pentru noi, fiecaruia i se indeplineste dorinta.
- Parinte Arsenie, ati slujit si dvs. la Prislop?
- Am slujit si eu la Sfanta Liturghie impreuna cu IPS Mitropolitul nostru, dr. Laurentiu Streza si cu ceilalti ierarhi. A fost o Liturghie inaltatoare. Inchipuiti-va 100 de preoti care ridica mainile sus la "Imparate ceresc..." . Sunt 200 de maini care se ridica spre Cer. Si ce poate fi mai mult ca asta, sa ridici mainile spre Dumnezeu asa ca-ntr-un semn de disperare, ca-ntr-un semn de preamarire a lui Dumnezeu si sa astepti ca Dumnezeu sa-ti arate atata bunatate si iubire! Deci s-a revarsat mult Har acolo si eu sunt marcat de atunci. A trecut o saptamana si pe mine ma urmareste asa... o liniste si o pace care, in mod sigur de acolo mi se trage. Vedeti, omul daca se cerceteaza, simte de unde ii vine cate ceva, si bine si rau. Cand gresim si facem pacate ne merge rau. Daca stam si cugetam si ne judecam, ne da Dumnezeu asa in gand: "Ma, sa stii ca de acolo vine, ca am gresit si acuma nu-s asa de bine sufleteste". Si cand mai facem cate o fapta buna sau se mai roaga cineva pentru noi zicem: "Uite de-acolo ni se trage".
- Parinte, plangea lumea la Prislop? Asa am auzit.
- Da, dar plansul asta al oamenilor si al preotilor nu-l intalnesti la orice slujba. Am stat la mai multe slujbe. Sigur, ca preot, urmaresc ceea ce se intampla intre oameni. Cand vrei sa le spui ceva oamenilor trebuie sa vezi daca ei sunt pregatiti sa primeasca ceea ce vrei tu sa le spui. Acum am urmarit oamenii, ma mai uitam la oamenii de-acolo din sobor si, chiar si seara, oamenii plangeau. Fiecare plangea mai mult tainic, isi plangea sufletul lui sau pacatele lui, era asa... un duh de pocainta. Sigur ca indemnul Parintelui Arsenie Boca si invatatura lui principala era ca omul sa-si planga pacatul, sa se intoarca de la pacat. Si acolo, in jurul mormantului Parintelui si la Sfanta Liturghie, era duhul asta de pocainta. Stiti, noi tot zicem: "Doamne ajuta", "Doamne da-ne cate ceva" sau "Doamne, scapa-ne" dar oamenii acolo, la Prislop, au fost mai constienti ca multe necazuri le avem, in mod sigur, din cauza pacatelor si ca pacatele ar trebui cumva rascumparate sau ca trebuie sa ne curatim sufletul prin lacrimi de pocainta. Dumnezeu se bucura, se spune si in Scriptura ca mai mult se bucura Dumnezeu pentru un pacatos care se intoarce decat de 99 de drepti care n-au nevoie de pocainta. Eu vreau sa spun de mine, eu pacatos fiind, intr-o zi trebuie sa-mi plang pacatele, ori la mormantul Parintelui, ori in alta parte dar, din cauza impietririi mele, nu plang si atunci acolo, la Parintele, simtindu-l pe Parintele asa de mare in duh si vazand cati oameni a atras acolo, dupa atatia ani de la moartea lui incep sa plang. Cu moartea nu se sfarseste totul. Parintele continua mai departe sa se roage pentru noi si iti da asa un duh de pocainta si de cainta si te vezi mic si te vezi neputincios si simti acolo ca n-ai facut poate ceea ce trebuia in viata, simti ca trebuie sa faci altceva, sa-ti schimbi viata. Eu cred ca asta au simtit oamenii acolo, o rugaciune mai intensa, o traire mai mare si ca lacrimile exprima o neputinta a noastra, pocainta asta. Lacrima sufletului cand plange inima acolo inauntru, aceea e mai mare dar cine o stie pe aceea? Dumnezeu o stie. Astea-s neputintele noastre, exprimate in afara, adica noi plangem pentru ca altceva nu mai putem face. Cam asa a fost la Prislop si va rog sa ma iertati daca am gresit cu ceva, am avut emotii.
Pe parintele Arsenie de la Toplita l-am cunoscut in anul 2005, cu ocazia unui pelerinaj in Ucraina. Atunci am vorbit mult si am simtit cu totii cum ne insoteste, peste tot in acea calatorie, duhul Sfantului Serafim de Sarov. A trecut un an si jumatate de atunci dar un fir nevazut ne tine legati, pe multi dintre noi, de parintele Arsenie de la Manastirea Toplita caruia ii mai cerem din cand in cand cate un sfat. Ii multumim parintelui ca ne-a impartasit si noua aceste momente de aleasa traire de la Prislop.
In final am indraznit sa mai pun o intrebare:
- Parinte Arsenie, numele dvs. e legat in vreun fel de Parintele Arsenie Boca?
Parintele Arsenie de la Toplita
- Eu pot sa spun ca sunt intr-un fel ucenic indirect al Parintelui Arsenie. Numele mi se trage, intr-adevar, de la Parintele Arsenie Boca pentru ca duhovnicul meu i-a fost ucenic. Povestindu-mi duhovnicul multe despre Parintele Arsenie Boca eu intr-o zi m-am hotarat: "Eu ma duc la manastire si ma fac calugar si-mi pun numele Arsenie". Va dati seama asta era asa... ca o nebunie, adica iei o hotarare pentru restul vietii si vrei sa te faci calugar pentru ca ai auzit de parintele Arsenie Boca! Eu eram la liceu la Targu Mures si cand am auzit ce s-a intamplat cu Parintele Arsenie Boca si cate le spunea si preotul care-mi era acolo duhovnic (i-a fost ucenic Parintelui, acum traieste la Sibiu, e vorba de parintele Nicolae Streza, are peste 80 de ani si a publicat o carte "Marturii despre parintele Arsenie Boca") deci dupa cateva predici de-ale parintelui de-acolo eu am zis:
"Ma duc si ma fac calugar si-mi iau numele de Arsenie si gata. Am terminat cu toate. Eu mi-am rezolvat toate problemele, intr-un cuvant, asta vreau sa fac." Si ce sa zic? II port numele, atata doar, restul vai de capul meu, stiti. Cand mergi la manastire trebuie sa-ti puna nume staretul sau episcopul care te calugareste. Eu de asta venisem la manastire sa-mi pun numele Arsenie. Eu nu voiam altceva. Cand a vazut staretul ca n-are ce face cu mine a zis: "Mai, cu asta n-ai ce sa faci, sa-i punem numele Arsenie ca el numai asa vrea. Dar ce-i cu el, dar de unde stie de Parintele Arsenie? Ca stiti dvs, pe timpul lui Ceausescu, Parintele Arsenie a fost marginalizat chiar de catre cei din cadrul Bisericii si nu l-a ajutat nimeni si a suferit foarte mult. Chiar si spune Parintele: "Daca vrei sa-l urmezi pe Hristos trebuie sa patrimesti ca Hristos". Ce vreti mai mult ca asta?
- Unde ati fost calugarit, parinte?
- Aici la Toplita. Eu nu pot sa spun despre mine decat ca sunt pacatos si sa ma iertati ca v-am tinut cu vorbele mele. Fie ca Parintele Arsenie Boca sa se roage si pentru dumneavoastra si pentru noi. Ne rugam lui sa ne ajute sa trecem cumva prin viata asta. Si sa scrieti ca eu ma rog la Parintele Arsenie ca la un sfant.
- Asa si facem. Sarut mana parinte Arsenie si va multumim foarte mult pentru aceste marturii.
- Doamne ajuta!
Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la Prislop
Cu gandul la cele cateva zile libere de la sfarsit de noiembrie - inceput de decembrie, sau poate preocupati cu problemele de zi cu zi, multi dintre noi am uitat, ori poate n-am stiut, ca in 28 noiembrie s-au implinit 17 ani de trecerea la Domnul a Parintelui Arsenie Boca, marele duhovnic al neamului romanesc, cel care a ramas in constiinta foarte multor crestini ca un om cu viata sfanta.
Arsenie Boca
Mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop a fost, si in acest an, loc de pelerinaj pentru mii de credinciosi care au venit nu numai din Ardealul care-l iubeste nespus de mult pe Parinte ci si din cele mai indepartate colturi din tara.
Printre cei care au ajuns in acest an la Prislop se numara si parintele Arsenie de la Manastirea "Sf. Ilie" din Toplita. L-am rugat pe parintele Arsenie de la Toplita sa ne impartaseasca impresiile si emotiile traite la fata locului.
- Parinte Arsenie, cand si cum ati ajuns la manastirea Prislop? Ce ati simtit acolo, ce ati vazut?
Manastirea Prislop
- Am ajuns acolo, in primul rand, prin rugaciunile celui care a fost marele duhovnic Parintele Arsenie Boca si care se roaga in continuare pentru noi, pentru neamul romanesc. Eu nu l-am cunoscut personal dar, din ceea ce am aflat de la ucenicii lui, cei care au un pic de evlavie si doresc sa ajunga macar la mormantul lui primesc intotdeauna ajutor ca sa ajunga la Prislop. Am ajuns si eu in ajun de praznuire, in data de 27 noiembrie, seara. Biserica era arhiplina si afara erau foarte multi credinciosi. In Sfantul Altar slujeau slujba Vecerniei si a Utreniei, a privegherii, sapte preoti care toti au spus, la sfarsit, ca au fost ucenici ai Parintelui Arsenie Boca. L-au cunoscut indeaproape, cativa dintre ei chiar l-au condus pe ultimul drum, i-au dus sicriul la cimitirul din incinta manastirii Prislop. Dupa aceasta priveghere in biserica, crediciosii impreuna cu preotii s-au indreptat spre mormantul din cimitirul manastirii. Acolo, spre surprinderea tuturor, mormatul era plin de flori proaspete, cu toate ca e vreme de iarna, dar asta dovedeste evlavia si repectul pe care foarte multi il poarta Parintelui. Oamenii au adus flori si, in primul rand, jertfa lor, osteneala lor. Revarsarea asta mare de credinciosi care a avut loc la Manastirea Prislop este un semn de evlavie fata de Parintele si toti care au venit seara au ramas in continuare pana la ora trei noaptea in cantari, in acatiste, in paraclise impreuna cu preotii care, printre rugaciuni, mai rosteau si din invataturile Parintelui Arsenie sau spuneau ce-si aduceau ei aminte despre el sau chiar ceea ce i-a invatat Parintele ca trebuie sa le spuna, ei ca preoti, credinciosilor. Parintele le spunea ucenicilor sai, viitorilor preoti, cum sa-i invete la randul lor pe credinciosi, ce trebuie sa le spuna si le dadea sfaturi chiar preotilor cum sa traiasca in familie, cum sa se poarte cu copiii pe care l-ii va da Dumnezeu, cum sa-i creasca, cum sa discute cu credinciosii, ce relatie sa aiba cu ei si care sunt aspectele pe care trebuie sa se axeze preotul. Un preot venit la Prislop spunea ca Parintele Arsenie i-a zis:"Vezi ca tu vei fi preot dar sa te axezi pe trei probleme principale: ca preot sa savarsesti Sfanta Liturghie dupa toata randuiala fara multe inflorituri, inovatii, adaugiri, sa exprimi prin Liturghie o traire autentica". Apoi a doua problema ar fi spovedania. Spunea Parintele ca preotul trebuie sa-si faca timp sa stea de vorba nu atat cu oamenii cat cu constiinta oamenilor, sa simta trairea omului fata de slujba, de Biserica si sa stea cat mai mult si cat mai des de vorba cu oamenii, calea aceasta prin spovedanie trebuind sa fie o cale de a atrage omul spre Dumnezeu. Parintele mai zicea ca in predica nu se pot spune prea multe si ca o serie de lucruri mai importante si mai intime si mai subtile ar putea sa le spuna preotul credinciosului la spovedanie. Pe urma al treilea aspect pe care trebuie sa-l aiba in vedere preotul ar fi rugaciunea particulara. Pe langa rugaciunea pe care preotul trebuie s-o faca la biserica ar fi rugaciunea sau vorbirea cu Dumnezeu, relatia cu Dumnezeu, nu atat in cuvinte multe ci sa fie o rugaciune de intensa traire, de apropiere de Dumnezeu si de a sta in legatura asta cu Dumnezeu tot timpul, nu numai cand esti la Liturghie sau in biserica, mai spunea Parintele Arsenie Boca.
Arsenie Boca
La Prislop preotii le spuneau oamenilor ce-si aduceau ei aminte dar spuneau si ce simt acum la mormantul Parintelui. Adica in jurul mormantului exista duhul asta, eu l-am simtit personal, de liniste si, mai ales, un duh care ne indeamna la pocainta, sa ne plangem pacatele, ale noastre, ale celorlalti, sa ne indreptam viata, sa-l cautam mai mult pe Dumnezeu. Ceea ce va spun acum s-a intamplat la mormant in seara zilei de 27 noiembrie si in noaptea ce a urmat. Credinciosii, la randul lor, vorbeau despre minunile care s-au facut prin rugaciunile Parintelui Arsenie Boca. Un om zicea: "Uite parinte, mie Parintele Arsenie, prin rugaciunile sale, mi-a vindecat copilul de o anumita boala". Altul spunea: "Vai! Copilul meu era sa moara, era sa se intample un necaz, un accident si cred ca numai rugaciunea Parintelui Arsenie ne-a izbavit si ne-a scapat copilul de la o moarte napraznica sau de la alte necazuri." Erau si oameni mai varstnici care l-au cunoscut pe Parintele cand erau tineri. Ei povesteau ca Parintele chiar le-a spus: "Tu te faci preot, tu te faci inginer", altora le spunea:"Tu te casatoresti cu cutare". Ceea ce le-a spus Parintele acestor oameni nu era ceva intamplator, era voia lui Dumnezeu. Parintele Arsenie, prin duhovnicia pe care o avea si prin trairea lui, cunoastea voia lui Dumnezeu. Sigur, e vorba de harisme primite de la Dumnezeu, prin voia lui Dumnezeu, de catre acesti duhovnici mari. Parintele Arsenie pomenea de Sfantul Serafim de Sarov. Eu l-as compara pe Parintele Arsenie Boca chiar cu Sfantul Serafim. Ceea ce a facut Sfantul Serafim pentru neamul lui, pentru rusi, pentru Rusia, eu cred ca Parintele Arsenie a facut pentru neamul nostru romanesc, pentru romani, adica ne-a deschis noua ca romani calea spre Dumnezeu, ne-a tinut si ne-a intarit in secolul al XX-lea, la mijlocul secolului, dupa razboi, cand urma sa vina prigoana. Parintele a prevazut ca va veni o mare prigoana asupra bisericii si peste adevaratii crestini si, prin ceea ce el a spus, prin cuvintele sale, a intarit neamul acesta. Bineinteles ca si alti duhovnici mari ne-au fost sprijin, parintele Cleopa sau parintele Teofil care traieste la manastirea de la Sambata de Sus, si multi altii.
La Prislop, in dimineata zilei de 28 noiembrie, la ora 7,00, a inceput Taina Sfantului Maslu, s-a facut sfintirea apei (agheasma) si la rugaciunile care se spun acolo la Sfantul Maslu erau preoti care, pe langa rugaciunile canonice si care existau in Molitfelnic, adaugau si o rugaciune zicand: "Sfinte Preacuvioase Parinte Arsenie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi". Si cand preotii spuneau rugaciunea aceasta adresata Parintelui Arsenie Boca, lumea devenea in secunda urmatoare foarte atenta, foarte concentrata, lumea astepta... De fapt, poporul asteapta ca si din partea clerului sa se dea un semnal. La Sfanta Liturghie din data de 28 noiembrie s-au adunat peste 5000 de credinciosi si au slujit 100 de preoti. Inca de dimineata de la Sfantul Maslu si in continuare la Sfanta Liturghie oamenii asteptau sa auda ce vor spune ierarhii, sa vada cum se manifesta ei fata de Parintele Arsenie. Oamenii asteapta sa vada si ce credem noi preotii. Ca poporul a dovedit si de data aceasta ce crede. Revarsarea de popor care a avut loc la Prislop - 5000-6000 de oameni - n-a fost altceva decat semnul evlaviei poporului nostru roman. Si de dimineata s-a cerut in toate rugaciunile ca si Parintele Arsenie sa se roage pentru noi si chiar erau oameni care simteau asa..., spuneau: "Parintele Arsenie e aici, duhul Parintelui e aici." "Eu simt, Parintele e printre noi, Parintele e de fata", spuneau foarte multi oameni. E ceva pentru ca oamenii simt. Ei stiu ca puterea lui Dumnezeu sta in puterea Sfintilor Sai si orice om care e bine intentionat si are evlavie la sfinti simte ca sfantul, in duh, este langa noi cand il pomenim. Asa ne spun Sfintii Parinti.
A fost atat de multa lume la Sfanta Liturghie, desi era zi de lucru. Au participat trei ierarhi, Episcopul Timotei de la Arad, Episcopul Daniel de la Varset si chiar IPS Mitropolit al Ardealului, dr. Laurentiu Streza. IPS Mitropolit Streza si Episcopul Daniel de la Varset sunt ucenicii directi ai Parintelui Arsenie, l-au cunoscut si actul lor de smerenie a impresionat oamenii. Au venit episcopii si s-au smerit in fata mormantului Parintelui si, in predicile lor, au spus cum l-au cunoscut pe Parintele si cate i-a invatat Parintele. Iti da, asa, un plus de nadejde faptul ca se pleaca si cei mari in fata celor mai mari, pentru ca Parintele, chiar daca n-a fost arhiereu, a fost un mare duhovnic si un mare povatuitor, un iluminator si i-a ajutat pe toti, mai ales pe cei care l-au cunoscut. In timpul Sfintei Liturghii a luat cuvantul si Parintele Teofil de la Sambata. In predica lui, spunea cum l-a cunoscut pe Parintele Arsenie, cu vreo 50 de ani in urma, si cum Parintele Arsenie l-a invatat rugaciunea inimii, rugaciune pe care s-o spuna toata viata, adica "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si modul de a o rosti. Sigur, Parintele Teofil i-a adus cuvinte de lauda Parintelui Arsenie si a spus ca el a calatorit, cu rugaciunea asta a inimii, toata viata, cu toate necazurile pe care le-a avut pentru ca, stiti, parintele nu vede. Sigur ca, in neputinta asta, Dumnezeu l-a preamarit, pentru ca asa cum spune proorocul David: "Dumnezeu intelepteste orbii". La Sfanta Liturghie de la Manastirea Prislop cei trei ierarhi au fost inconjurati de un foarte mare sobor de preoti. Am vorbit cu parintele protopop de la Alba Iulia, dupa ce m-am intors la Toplita, pentru ca nu mai eram sigur cati preoti au fost si nu voiam sa gresesc. Parintele mi-a spus ca i-a numarat, au fost peste 90 de preoti care s-au impartasit, deci un sobor de 100 de preoti, plus alti preoti care au venit pe urma si multi au stat pe margine impreuna cu credinciosii lor. In cadrul Sfintei Liturghii, dupa ce ne-am impartasit, a vorbit si IPS Mitropolitul nostru, dr. Laurentiu Streza, care l-a cunoscut pe Parintele Arsenie Boca si mergea la el cand Parintele picta. Si l-a intrebat: "Parinte, de ce ati pictat asa pe Maica Domnului sau pe Mantuitorul?" Si Parintele a raspuns:" Mie asa mi s-a aratat Maica Domnului, asa l-am vazut pe Mantuitorul si eu ii pictez asa cum i-am vazut eu". Acestea au fost lucruri adevarate care s-au petrecut, sigur, pentru cei care cred. Cu cei care nu cred trebuie sa mai avem rabdare ca sa creada si ei intr-o zi. Pe urma toti credinciosii care au participat acolo, toti preotii, toti monahii, maicile, au cantat. Maicile au dat raspunsuri la Sfanta Liturghie si-mi zicea un parinte, Clement, care a fost acolo duhovnic timp de 8 ani de zile, ca muzica este aranjata sau este pusa in notatie de Parintele Arsenie Boca. Deci pe langa cunostintele acestea, cum sa zic eu, in lumina stiintei (spunea un parinte ca a cunoscut toata stiinta) Parintele a avut daruri mai presus, de la Dumnezeu, pe care stiinta nu le poate atinge. Si Parintele spunea ca "Pentru noi Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vietii si-al istoriei, reazem in ispitele si furtunile timpului. Iisus Hristos e asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastra dar, mai mult decat acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne ramane credincios, nu ne paraseste niciodata. Si mai mult, e Sfanta noastra Impartasanie cu desavarsire, formarea noastra metafizica". Sunt cuvintele pe care le spunea Parintele Arsenie Boca in scrierile sale si atragea atentia spunand: "Crestinismul nu e o afacere de duminica ci este o stradanie de toate zilele, toata viata, de a ajunge stilul de viata si conceptiile pe care asa ni le-a lasat Domnul nostru Iisus Hristos." Parintele avea o mare iubire sau aplecare pentru copii. Iubea copiii. Parintele se bucura pentru cei carora li se nasteau copii, ii indemna pe oameni sa aiba prunci. Si mai spunea Parintele ca o credinta sanatoasa trebuie sa fie intr-un trup sanatos si invers. Parintele mai spunea asa: "Destinu-i jumatate pe pamant si jumatate-i din Cer." Tot timpul omul trebuie sa aiba o legatura cu Dumnezeu si sa lupte sa fie cu Dumnezeu, sa se lase de pacate.
Parintele Arsenie Boca
Ceea ce s-a intamplat la Prislop a dovedit, repet, evlavia oamenilor si oamenii asteapta acuma, sigur, si o canonizare oficiala din partea Sfantului Sinod. Asta ma depaseste pe mine, bineinteles, nu pot eu sa-mi dau cu parerea despre ce ar trebui sa spuna ierarhii, episcopii care hotarasc. Dar imi spunea un credincios ca niciodata n-a vazut atatia oameni, ca acum, de cand vine el la Prislop. Si din an in an, se pare, ca vin tot mai multi oameni. Vin la mormantul Parintelui, la Manastirea Prislop, pentru ca ei primesc o binecuvantare, se intorc acasa mai linistiti, in plus simt ajutorul Parintelui. Oamenii, sigur, vin cu necazuri, fiecare cu dorinta lui si cu speranta si, pe masura credintei fiecaruia si cat se roaga Parintele Arsenie acolo in Ceruri pentru noi, fiecaruia i se indeplineste dorinta.
- Parinte Arsenie, ati slujit si dvs. la Prislop?
- Am slujit si eu la Sfanta Liturghie impreuna cu IPS Mitropolitul nostru, dr. Laurentiu Streza si cu ceilalti ierarhi. A fost o Liturghie inaltatoare. Inchipuiti-va 100 de preoti care ridica mainile sus la "Imparate ceresc..." . Sunt 200 de maini care se ridica spre Cer. Si ce poate fi mai mult ca asta, sa ridici mainile spre Dumnezeu asa ca-ntr-un semn de disperare, ca-ntr-un semn de preamarire a lui Dumnezeu si sa astepti ca Dumnezeu sa-ti arate atata bunatate si iubire! Deci s-a revarsat mult Har acolo si eu sunt marcat de atunci. A trecut o saptamana si pe mine ma urmareste asa... o liniste si o pace care, in mod sigur de acolo mi se trage. Vedeti, omul daca se cerceteaza, simte de unde ii vine cate ceva, si bine si rau. Cand gresim si facem pacate ne merge rau. Daca stam si cugetam si ne judecam, ne da Dumnezeu asa in gand: "Ma, sa stii ca de acolo vine, ca am gresit si acuma nu-s asa de bine sufleteste". Si cand mai facem cate o fapta buna sau se mai roaga cineva pentru noi zicem: "Uite de-acolo ni se trage".
- Parinte, plangea lumea la Prislop? Asa am auzit.
- Da, dar plansul asta al oamenilor si al preotilor nu-l intalnesti la orice slujba. Am stat la mai multe slujbe. Sigur, ca preot, urmaresc ceea ce se intampla intre oameni. Cand vrei sa le spui ceva oamenilor trebuie sa vezi daca ei sunt pregatiti sa primeasca ceea ce vrei tu sa le spui. Acum am urmarit oamenii, ma mai uitam la oamenii de-acolo din sobor si, chiar si seara, oamenii plangeau. Fiecare plangea mai mult tainic, isi plangea sufletul lui sau pacatele lui, era asa... un duh de pocainta. Sigur ca indemnul Parintelui Arsenie Boca si invatatura lui principala era ca omul sa-si planga pacatul, sa se intoarca de la pacat. Si acolo, in jurul mormantului Parintelui si la Sfanta Liturghie, era duhul asta de pocainta. Stiti, noi tot zicem: "Doamne ajuta", "Doamne da-ne cate ceva" sau "Doamne, scapa-ne" dar oamenii acolo, la Prislop, au fost mai constienti ca multe necazuri le avem, in mod sigur, din cauza pacatelor si ca pacatele ar trebui cumva rascumparate sau ca trebuie sa ne curatim sufletul prin lacrimi de pocainta. Dumnezeu se bucura, se spune si in Scriptura ca mai mult se bucura Dumnezeu pentru un pacatos care se intoarce decat de 99 de drepti care n-au nevoie de pocainta. Eu vreau sa spun de mine, eu pacatos fiind, intr-o zi trebuie sa-mi plang pacatele, ori la mormantul Parintelui, ori in alta parte dar, din cauza impietririi mele, nu plang si atunci acolo, la Parintele, simtindu-l pe Parintele asa de mare in duh si vazand cati oameni a atras acolo, dupa atatia ani de la moartea lui incep sa plang. Cu moartea nu se sfarseste totul. Parintele continua mai departe sa se roage pentru noi si iti da asa un duh de pocainta si de cainta si te vezi mic si te vezi neputincios si simti acolo ca n-ai facut poate ceea ce trebuia in viata, simti ca trebuie sa faci altceva, sa-ti schimbi viata. Eu cred ca asta au simtit oamenii acolo, o rugaciune mai intensa, o traire mai mare si ca lacrimile exprima o neputinta a noastra, pocainta asta. Lacrima sufletului cand plange inima acolo inauntru, aceea e mai mare dar cine o stie pe aceea? Dumnezeu o stie. Astea-s neputintele noastre, exprimate in afara, adica noi plangem pentru ca altceva nu mai putem face. Cam asa a fost la Prislop si va rog sa ma iertati daca am gresit cu ceva, am avut emotii.
Pe parintele Arsenie de la Toplita l-am cunoscut in anul 2005, cu ocazia unui pelerinaj in Ucraina. Atunci am vorbit mult si am simtit cu totii cum ne insoteste, peste tot in acea calatorie, duhul Sfantului Serafim de Sarov. A trecut un an si jumatate de atunci dar un fir nevazut ne tine legati, pe multi dintre noi, de parintele Arsenie de la Manastirea Toplita caruia ii mai cerem din cand in cand cate un sfat. Ii multumim parintelui ca ne-a impartasit si noua aceste momente de aleasa traire de la Prislop.
In final am indraznit sa mai pun o intrebare:
- Parinte Arsenie, numele dvs. e legat in vreun fel de Parintele Arsenie Boca?
Parintele Arsenie de la Toplita
- Eu pot sa spun ca sunt intr-un fel ucenic indirect al Parintelui Arsenie. Numele mi se trage, intr-adevar, de la Parintele Arsenie Boca pentru ca duhovnicul meu i-a fost ucenic. Povestindu-mi duhovnicul multe despre Parintele Arsenie Boca eu intr-o zi m-am hotarat: "Eu ma duc la manastire si ma fac calugar si-mi pun numele Arsenie". Va dati seama asta era asa... ca o nebunie, adica iei o hotarare pentru restul vietii si vrei sa te faci calugar pentru ca ai auzit de parintele Arsenie Boca! Eu eram la liceu la Targu Mures si cand am auzit ce s-a intamplat cu Parintele Arsenie Boca si cate le spunea si preotul care-mi era acolo duhovnic (i-a fost ucenic Parintelui, acum traieste la Sibiu, e vorba de parintele Nicolae Streza, are peste 80 de ani si a publicat o carte "Marturii despre parintele Arsenie Boca") deci dupa cateva predici de-ale parintelui de-acolo eu am zis:
"Ma duc si ma fac calugar si-mi iau numele de Arsenie si gata. Am terminat cu toate. Eu mi-am rezolvat toate problemele, intr-un cuvant, asta vreau sa fac." Si ce sa zic? II port numele, atata doar, restul vai de capul meu, stiti. Cand mergi la manastire trebuie sa-ti puna nume staretul sau episcopul care te calugareste. Eu de asta venisem la manastire sa-mi pun numele Arsenie. Eu nu voiam altceva. Cand a vazut staretul ca n-are ce face cu mine a zis: "Mai, cu asta n-ai ce sa faci, sa-i punem numele Arsenie ca el numai asa vrea. Dar ce-i cu el, dar de unde stie de Parintele Arsenie? Ca stiti dvs, pe timpul lui Ceausescu, Parintele Arsenie a fost marginalizat chiar de catre cei din cadrul Bisericii si nu l-a ajutat nimeni si a suferit foarte mult. Chiar si spune Parintele: "Daca vrei sa-l urmezi pe Hristos trebuie sa patrimesti ca Hristos". Ce vreti mai mult ca asta?
- Unde ati fost calugarit, parinte?
- Aici la Toplita. Eu nu pot sa spun despre mine decat ca sunt pacatos si sa ma iertati ca v-am tinut cu vorbele mele. Fie ca Parintele Arsenie Boca sa se roage si pentru dumneavoastra si pentru noi. Ne rugam lui sa ne ajute sa trecem cumva prin viata asta. Si sa scrieti ca eu ma rog la Parintele Arsenie ca la un sfant.
- Asa si facem. Sarut mana parinte Arsenie si va multumim foarte mult pentru aceste marturii.
- Doamne ajuta!
miercuri, 30 decembrie 2009
luni, 28 decembrie 2009
duminică, 27 decembrie 2009
Parintele Cleopa Ilie
Parintele Cleopa Ilie
Parintele Cleopa Ilie este al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Alexandru si Ana Ilie. Parintii sai au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserica si de copii, iar casa lor era ca o biserica, dupa cum povestea Parintele Cleopa Ilie: „Aveam o camera numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam la Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam”.
Parintele Cleopa Ilie s-a nascut la 10 aprilie 1912 in comuna Sulita, judetul Botosani, primind din botez numele Constantin. In primele doua luni dupa nastere, pruncul Constantin, viitorul Parinte Cleopa, era tot timpul bolnav. Nestiind ce sa mai faca, mama lui s-a dus cu pruncul la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, care a sfatuit-o sa daruiasca copilul Maicii Domnului. Atunci mama s-a inchinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, facand trei metanii, si, cazand in genunchi, a zis plangand: „Maica Domnului, iti daruiesc tie copilul acesta al meu, ca este bolnav si plange mereu. Fa ce stii tu cu el!”
Dupa ce a fost daruit Maicii Domnului, pruncul Constantin s-a facut sanatos si nu a mai fost bolnav de moarte toata viata sa. Iar parintele Conon a zis mamei sale ca acest copil o sa traiasca cel mai mult dintre toti - iar cuvintele sale se vor dovedi adevarate.
Dorind de o viata duhovniceasca mai aleasa, cei trei fericiti tineri s-au sfatuit sa imbratiseze viata calugareasca. Primul care a plecat la manastire a fost fratele Gheorghe, mai intai la Cozancea, apoi la Sihastria, unde a devenit monahul Gherasim. Apoi i-au urmat si ceilalti doi, Vasile si Constantin, in anul 1929. Pentru a fi inchinoviat la Sihastria, Parintele Cleopa Ilie a trebuit sa astepte trei zile la poarta manastirii, aceasta ispitire canonica fiind randuita de staretul Ioanichie Moroi.
Prima ascultare incredintata la mamastire fratelui Constantin a fost pastorirea oilor. Acolo, in seninul noptilor si in sanul curat al naturii, a invatat el tainele Sfintei Scripturi, a deprins cuvintele Sfintilor Parinti si a practicat o curata viata calugareasca.
In iulie 1937, rasoforul Constantin, luat sub mantie de batranul si blandul schimonah Proclu Popa, a devenit monahul Cleopa, fiind calugarit de egumenul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi.
Batranul egumen, in varsta de 82 de ani, era foarte bolnav. Nu mai putea sluji Sfanta Liturghie si cu greu spovedea si dadea sfaturi. In aceste conditii Parintele Cleopa Ilie este rugat sa accepte functia de loctiitor de staret. Temandu-se de o asemenea raspundere, Parintele Cleopa Ilie a cerut o luna de ragaz, sa se roage si sa se mai gandeasca. Astfel, trecand o luna de rugaciune si asteptare, avand si binecuvantarea Parintelui Paisie, Parintele Cleopa Ilie a luat conducerea administrativa a obstii.
Noul egumen era foarte pretuit, atat de obstea schitului, cat si de credinciosii refugiati aici, intrucat era foarte evlavios, postea mult, era bland, ii imbarbata pe toti, si indeosebi avea darul cuvantului, prin care calauzea si hranea duhovniceste pe fiecare.
Parintele Cleopa Ilie nu voia sa primeasca hirotonia, caci se temea de aceasta mare raspundere inaintea lui Dumnezeu. Spovedindu-se la duhovnicul sau si primind indemnul de a primi preotia, Parintele Cleopa Ilie nu s-a mai impotrivit hirotoniei si asa, din ascultare, a fost hirotonit ierodiacon in ziua praznuirii Sf. Arhidiacon Stefan, 27 decembrie 1944, iar preot la 23 ianuarie 1945, cand se praznuieste Sf. Sfintit Mc. Clement; nu dupa mult timp a fost numit oficial egumen al Sihastriei.
In acea perioada se simtea nevoia unei reimprospatari duhovnicesti in multe manastiri din Moldova. Si cum adevarata viata calugareasca, in duhul Sfintilor Parinti, in post, rugaciune, dragoste, saracie si ascultare, ce se ducea la Sihastria, si avantul si cresterea sa duhoviceasca, atragea atentia oricui, iar vestea despre vrednicul ei pastor, Parintele Cleopa Ilie, ajunsese departe, Prea Fericitul Patriarh Iustinian a decis ca Sihastria sa ajute si alte manastiri. Astfel, in anul 1949, Parintele Cleopa Ilie este trimis ca staret la Slatina, impreuna cu un grup de 23 de parinti .
Sapte monahi batrani a gasit Parintele Cleopa Ilie la Manastirea Slatina. Foarte curand, slujbele de zi si de noapte au intrat in randuiala, spovedania a devenit saptamanala, s-a infiintat o scoala monahala pentru frati.
In 1952 Manastirea Slatina devenise un adevarat focar duhovnicesc. Parintele Cleopa Ilie avea acum sub supraveghere duhovniceasca opt manastiri, pe langa Manastirile Slatina si Sihastria, cu schiturile lor Rarau si Sihla, se adaugasera Manastirile Putna, Orata, Camarzani, Rasca si Moldovita, in care se introdusese de asemeni randuiala ca la Sihastria.
Datorita persecutiilor din partea autoritatilor hotaraste sa se retraga in padure. In locul retragerii sale, Parintele Cleopa Ilie si-a gasit adapost intr-un bordei in pamant, facut de un padurar credincios, care ii si aducea, cam la o luna de zile, un rucsac de cartofi si ceva paine uscata, pentru a putea supravietui.
In 1954, Patriarhul Iustinian a obtinut aprobare pentru cei doi nevoitori, Arsenie Papacioc si Parintele Cleopa Ilie, ca sa nu mai fie persecutati si sa vina la Patriarhie. Aici au stat cateva luni, si au fost trimisi la mai multe manastiri din jurul capitalei, pentru a spovedi si povatui pe calugari si pe maici. Apoi s-au reintors la manastire, spre bucuria calugarilor si a credinciosilor.
Vazand situatie grea datorita persecutiilor din partea autoritatilor, Parintele Cleopa Ilie, indemnat de Duhul Sfant, s-a retras din nou, pentru a treia oara, in muntii Moldovei, la mult iubita sa liniste.
Pe masura ce treceau anii, toti asteptau reintoarcerea Parintelui Cleopa. Insa el nu venea, gandindu-se ca, daca se va reintoarce, va fi iarasi arestat. Totodata se deprinsese cu linistea si cu neincetata rugaciune, iar mangaierile Duhului Sfant ii odihneau sufletul ziua si noaptea.
In anul 1964, Dumnezeu ne-a binecuvantat tara cu putina libertate; in luna august au fost eliberati toti detinutii politici inchisi de regimul comunist. Parintele Ioanichie Balan a mers in taina la bordeiul Parintelui Cleopa si l-a rugat, in numele intregii obsti si al tuturor credinciosilor, sa revina la manastire.
Dupa o luna de zile, timp in care s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate voia Sa, Parintele Cleopa Ilie, s-au intors definitiv in Manastirea Sihastria la 29 septembrie 1964.
In toamna anului 1974, Parintele Cleopa Ilie, impreuna cu un grup de parinti din Sihastria si alti pelerini din tara, au mers sa se inchine la Mormantul Domnului si la celelalte Locuri Sfinte.
La Intoarcerea in tara, Parintele Cleopa Ilie a marturisit unor ucenici ca nu s-a simtit implinit pana nu s-a inchinat la Mormantul Domnului si la Sfintele Locuri. Dupa trei ani, in septembrie 1977, Parintele Cleopa Ilie, impreuna cu alti parinti de la Manastirea Sihastria, Parintele staret, Arhim. Victorin Oanele, si Parintii Ioanichie Balan si Vartolomeu Florea, au plecat in pelerinaj la Sf. Munte Athos, „Gradina Maicii Domnului”. Si acest pelerinaj l-a marcat profund pe Parintele Cleopa Ilie, si va povesti multor credinciosi, ce vor veni la chilia sfintiei sale, despre obstea Schitului romanesc Prodromu din Sf. Munte, despre nenumaratele icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Ajuns acasa, la Manastirea Sihastria, cu netarmurita dragoste si jertfelnicie, s-a pus in slujba aproapelui, mangaind, povatuind, indreptand, uneori mustrand si rugandu-se pentru toti cei care veneau la sfintia sa, iubindu-i duhovniceste pe toti si tuturor dorindu-le din tot sufletul mantuire.
Intrucat Parintele Cleopa Ilie era un iscusit autodidact, la indemnul unor ierarhi si teologi a scris mai multe carti: Predici pentru monahi (Urcus spre Inviere), Spovedania arhiereilor, Spovedania calugarilor, Spovedania preotilor, Despre credinta ortodoxa, Predici la praznice Imparatesti, Predici la duminicile de peste an, Valoarea sufletului, Despre vise si vedenii, Minunile lui Dumnezeu din zidiri, Acatistier, Versuri catre Maica Domnului, cat si alte brosuri si convorbiri duhovnicesti de folos sufletesc si de aparare a dreptei credinte.
Multi ani de zile Parintele Cleopa Ilie s-a bucurat de sanatate trupeasca, fiind binecuvantat de Dumnezeu cu un organism rezistent. Dar, dupa implinirea varstei de 70 de ani, se simtea tot mai obosit si suferind. Anii petrecuti in munti, ca si incercarile prin care a trecut in perioada ateista, l-au marcat profund.
In mai 1998, avand dureri mari, a acceptat cu greutate sa mearga la control la Iasi si a stat o saptamana, dar nu a acceptat sa fie internat, zicand: „Ma asteapta fratii mei si ma pregatesc sa merg la ei!”
Toate aceste suferinte l-au tinut pe Parintele Cleopa Ilie treaz, fiind mereu in asteptarea ceasului celui de pe urma, cu gandul la Hristos si cu neincetata rugaciune in inima.
Catre sfarsitul lunii septembrie, intr-un asfintit de soare, Parintele Cleopa Ilie a cerut sa se duca in cimitir sa vada pentru ultima data mormintele fratilor sai, mormantul marelui staret Ioanichie Moroi, mormantul duhovnicului sau, ieroschimonahul Paisie Olaru si mormintele celorlalti parinti si duhovnici mai varstnici decat el. La toate mormintele s-a inchinat sprijinit de ucenici, a sarutat sfintele cruci si a rostit cate o sfanta rugaciune, zicand: „Rugati-va si pentru Cleopa pacatosul, ca iata maine, poimaine, ne intalnim inaintea lui Hristos!”
Dupa marturia ucenicilor, de duminica (29 noiembrie) seara pana luni dimineata, timp de 11 ore, Parintele Cleopa Ilie a fost in rapire duhovniceasca la cele ceresti. In tot acest timp a stat pe scaun, nemiscat si fara a raspunde la intrebarile ucenicilor.
Luni, 30 noiembrie, si marti, 1 decembrie, parintele a stat cu credinciosii si a dat sfaturi ca de obicei. Luni seara insa, in chip neobisnuit, Parintele Cleopa Ilie a inceput sa-si citeasca rugaciunile diminetii, pentru ca, desi nimeni nu stia, el se pregatea de calatoria catre cele ceresti. Marti, desi era foarte obosit, a primit pe toti cei ce au venit la dansul. S-a culcat tarziu, dand semne de mare oboseala. In camera ardeau doar cele trei candele in fata icoanei Sfintei Treimi si una la icoana Maicii Domnului. Miercuri dimineata la ora 2,20, ucenicul sau a auzit ca parintele respira din ce in ce mai rar. Cand s-a apropiat de el, parintele a rasuflat adanc si si-a dat sufletul in mainile lui Hristos. Astfel a plecat la cele ceresti marele nostru duhovnic, arhimandritul Cleopa.
La sfarsitul slujbei de inmormantare, cantarea de biruinta „Hristos a Inviat!” a umplut vazduhul, vestind credinta tuturor ca Parintele Cleopa Ilie a trecut din aceasta viata la viata cea nepieritoare, devenind rugator pentru toti Inaintea tronului Preasfintei Treimi.
Sa nadajduim si noi, pacatosii, ca acolo, in lumina cea neinserata, unde se bucura vesnic impreuna cu cei alesi ai lui Dumnezeu, nu ne va uita la sfintele lui rugaciuni, mijlocind pentru noi ca sa ducem o viata bineplacuta Domnului si sa-L slavim si noi impreuna cu toti alesii Sai in veci. Amin.
Parintele Cleopa Ilie este al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Alexandru si Ana Ilie. Parintii sai au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserica si de copii, iar casa lor era ca o biserica, dupa cum povestea Parintele Cleopa Ilie: „Aveam o camera numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam la Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam”.
Parintele Cleopa Ilie s-a nascut la 10 aprilie 1912 in comuna Sulita, judetul Botosani, primind din botez numele Constantin. In primele doua luni dupa nastere, pruncul Constantin, viitorul Parinte Cleopa, era tot timpul bolnav. Nestiind ce sa mai faca, mama lui s-a dus cu pruncul la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, care a sfatuit-o sa daruiasca copilul Maicii Domnului. Atunci mama s-a inchinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, facand trei metanii, si, cazand in genunchi, a zis plangand: „Maica Domnului, iti daruiesc tie copilul acesta al meu, ca este bolnav si plange mereu. Fa ce stii tu cu el!”
Dupa ce a fost daruit Maicii Domnului, pruncul Constantin s-a facut sanatos si nu a mai fost bolnav de moarte toata viata sa. Iar parintele Conon a zis mamei sale ca acest copil o sa traiasca cel mai mult dintre toti - iar cuvintele sale se vor dovedi adevarate.
Dorind de o viata duhovniceasca mai aleasa, cei trei fericiti tineri s-au sfatuit sa imbratiseze viata calugareasca. Primul care a plecat la manastire a fost fratele Gheorghe, mai intai la Cozancea, apoi la Sihastria, unde a devenit monahul Gherasim. Apoi i-au urmat si ceilalti doi, Vasile si Constantin, in anul 1929. Pentru a fi inchinoviat la Sihastria, Parintele Cleopa Ilie a trebuit sa astepte trei zile la poarta manastirii, aceasta ispitire canonica fiind randuita de staretul Ioanichie Moroi.
Prima ascultare incredintata la mamastire fratelui Constantin a fost pastorirea oilor. Acolo, in seninul noptilor si in sanul curat al naturii, a invatat el tainele Sfintei Scripturi, a deprins cuvintele Sfintilor Parinti si a practicat o curata viata calugareasca.
In iulie 1937, rasoforul Constantin, luat sub mantie de batranul si blandul schimonah Proclu Popa, a devenit monahul Cleopa, fiind calugarit de egumenul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi.
Batranul egumen, in varsta de 82 de ani, era foarte bolnav. Nu mai putea sluji Sfanta Liturghie si cu greu spovedea si dadea sfaturi. In aceste conditii Parintele Cleopa Ilie este rugat sa accepte functia de loctiitor de staret. Temandu-se de o asemenea raspundere, Parintele Cleopa Ilie a cerut o luna de ragaz, sa se roage si sa se mai gandeasca. Astfel, trecand o luna de rugaciune si asteptare, avand si binecuvantarea Parintelui Paisie, Parintele Cleopa Ilie a luat conducerea administrativa a obstii.
Noul egumen era foarte pretuit, atat de obstea schitului, cat si de credinciosii refugiati aici, intrucat era foarte evlavios, postea mult, era bland, ii imbarbata pe toti, si indeosebi avea darul cuvantului, prin care calauzea si hranea duhovniceste pe fiecare.
Parintele Cleopa Ilie nu voia sa primeasca hirotonia, caci se temea de aceasta mare raspundere inaintea lui Dumnezeu. Spovedindu-se la duhovnicul sau si primind indemnul de a primi preotia, Parintele Cleopa Ilie nu s-a mai impotrivit hirotoniei si asa, din ascultare, a fost hirotonit ierodiacon in ziua praznuirii Sf. Arhidiacon Stefan, 27 decembrie 1944, iar preot la 23 ianuarie 1945, cand se praznuieste Sf. Sfintit Mc. Clement; nu dupa mult timp a fost numit oficial egumen al Sihastriei.
In acea perioada se simtea nevoia unei reimprospatari duhovnicesti in multe manastiri din Moldova. Si cum adevarata viata calugareasca, in duhul Sfintilor Parinti, in post, rugaciune, dragoste, saracie si ascultare, ce se ducea la Sihastria, si avantul si cresterea sa duhoviceasca, atragea atentia oricui, iar vestea despre vrednicul ei pastor, Parintele Cleopa Ilie, ajunsese departe, Prea Fericitul Patriarh Iustinian a decis ca Sihastria sa ajute si alte manastiri. Astfel, in anul 1949, Parintele Cleopa Ilie este trimis ca staret la Slatina, impreuna cu un grup de 23 de parinti .
Sapte monahi batrani a gasit Parintele Cleopa Ilie la Manastirea Slatina. Foarte curand, slujbele de zi si de noapte au intrat in randuiala, spovedania a devenit saptamanala, s-a infiintat o scoala monahala pentru frati.
In 1952 Manastirea Slatina devenise un adevarat focar duhovnicesc. Parintele Cleopa Ilie avea acum sub supraveghere duhovniceasca opt manastiri, pe langa Manastirile Slatina si Sihastria, cu schiturile lor Rarau si Sihla, se adaugasera Manastirile Putna, Orata, Camarzani, Rasca si Moldovita, in care se introdusese de asemeni randuiala ca la Sihastria.
Datorita persecutiilor din partea autoritatilor hotaraste sa se retraga in padure. In locul retragerii sale, Parintele Cleopa Ilie si-a gasit adapost intr-un bordei in pamant, facut de un padurar credincios, care ii si aducea, cam la o luna de zile, un rucsac de cartofi si ceva paine uscata, pentru a putea supravietui.
In 1954, Patriarhul Iustinian a obtinut aprobare pentru cei doi nevoitori, Arsenie Papacioc si Parintele Cleopa Ilie, ca sa nu mai fie persecutati si sa vina la Patriarhie. Aici au stat cateva luni, si au fost trimisi la mai multe manastiri din jurul capitalei, pentru a spovedi si povatui pe calugari si pe maici. Apoi s-au reintors la manastire, spre bucuria calugarilor si a credinciosilor.
Vazand situatie grea datorita persecutiilor din partea autoritatilor, Parintele Cleopa Ilie, indemnat de Duhul Sfant, s-a retras din nou, pentru a treia oara, in muntii Moldovei, la mult iubita sa liniste.
Pe masura ce treceau anii, toti asteptau reintoarcerea Parintelui Cleopa. Insa el nu venea, gandindu-se ca, daca se va reintoarce, va fi iarasi arestat. Totodata se deprinsese cu linistea si cu neincetata rugaciune, iar mangaierile Duhului Sfant ii odihneau sufletul ziua si noaptea.
In anul 1964, Dumnezeu ne-a binecuvantat tara cu putina libertate; in luna august au fost eliberati toti detinutii politici inchisi de regimul comunist. Parintele Ioanichie Balan a mers in taina la bordeiul Parintelui Cleopa si l-a rugat, in numele intregii obsti si al tuturor credinciosilor, sa revina la manastire.
Dupa o luna de zile, timp in care s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate voia Sa, Parintele Cleopa Ilie, s-au intors definitiv in Manastirea Sihastria la 29 septembrie 1964.
In toamna anului 1974, Parintele Cleopa Ilie, impreuna cu un grup de parinti din Sihastria si alti pelerini din tara, au mers sa se inchine la Mormantul Domnului si la celelalte Locuri Sfinte.
La Intoarcerea in tara, Parintele Cleopa Ilie a marturisit unor ucenici ca nu s-a simtit implinit pana nu s-a inchinat la Mormantul Domnului si la Sfintele Locuri. Dupa trei ani, in septembrie 1977, Parintele Cleopa Ilie, impreuna cu alti parinti de la Manastirea Sihastria, Parintele staret, Arhim. Victorin Oanele, si Parintii Ioanichie Balan si Vartolomeu Florea, au plecat in pelerinaj la Sf. Munte Athos, „Gradina Maicii Domnului”. Si acest pelerinaj l-a marcat profund pe Parintele Cleopa Ilie, si va povesti multor credinciosi, ce vor veni la chilia sfintiei sale, despre obstea Schitului romanesc Prodromu din Sf. Munte, despre nenumaratele icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Ajuns acasa, la Manastirea Sihastria, cu netarmurita dragoste si jertfelnicie, s-a pus in slujba aproapelui, mangaind, povatuind, indreptand, uneori mustrand si rugandu-se pentru toti cei care veneau la sfintia sa, iubindu-i duhovniceste pe toti si tuturor dorindu-le din tot sufletul mantuire.
Intrucat Parintele Cleopa Ilie era un iscusit autodidact, la indemnul unor ierarhi si teologi a scris mai multe carti: Predici pentru monahi (Urcus spre Inviere), Spovedania arhiereilor, Spovedania calugarilor, Spovedania preotilor, Despre credinta ortodoxa, Predici la praznice Imparatesti, Predici la duminicile de peste an, Valoarea sufletului, Despre vise si vedenii, Minunile lui Dumnezeu din zidiri, Acatistier, Versuri catre Maica Domnului, cat si alte brosuri si convorbiri duhovnicesti de folos sufletesc si de aparare a dreptei credinte.
Multi ani de zile Parintele Cleopa Ilie s-a bucurat de sanatate trupeasca, fiind binecuvantat de Dumnezeu cu un organism rezistent. Dar, dupa implinirea varstei de 70 de ani, se simtea tot mai obosit si suferind. Anii petrecuti in munti, ca si incercarile prin care a trecut in perioada ateista, l-au marcat profund.
In mai 1998, avand dureri mari, a acceptat cu greutate sa mearga la control la Iasi si a stat o saptamana, dar nu a acceptat sa fie internat, zicand: „Ma asteapta fratii mei si ma pregatesc sa merg la ei!”
Toate aceste suferinte l-au tinut pe Parintele Cleopa Ilie treaz, fiind mereu in asteptarea ceasului celui de pe urma, cu gandul la Hristos si cu neincetata rugaciune in inima.
Catre sfarsitul lunii septembrie, intr-un asfintit de soare, Parintele Cleopa Ilie a cerut sa se duca in cimitir sa vada pentru ultima data mormintele fratilor sai, mormantul marelui staret Ioanichie Moroi, mormantul duhovnicului sau, ieroschimonahul Paisie Olaru si mormintele celorlalti parinti si duhovnici mai varstnici decat el. La toate mormintele s-a inchinat sprijinit de ucenici, a sarutat sfintele cruci si a rostit cate o sfanta rugaciune, zicand: „Rugati-va si pentru Cleopa pacatosul, ca iata maine, poimaine, ne intalnim inaintea lui Hristos!”
Dupa marturia ucenicilor, de duminica (29 noiembrie) seara pana luni dimineata, timp de 11 ore, Parintele Cleopa Ilie a fost in rapire duhovniceasca la cele ceresti. In tot acest timp a stat pe scaun, nemiscat si fara a raspunde la intrebarile ucenicilor.
Luni, 30 noiembrie, si marti, 1 decembrie, parintele a stat cu credinciosii si a dat sfaturi ca de obicei. Luni seara insa, in chip neobisnuit, Parintele Cleopa Ilie a inceput sa-si citeasca rugaciunile diminetii, pentru ca, desi nimeni nu stia, el se pregatea de calatoria catre cele ceresti. Marti, desi era foarte obosit, a primit pe toti cei ce au venit la dansul. S-a culcat tarziu, dand semne de mare oboseala. In camera ardeau doar cele trei candele in fata icoanei Sfintei Treimi si una la icoana Maicii Domnului. Miercuri dimineata la ora 2,20, ucenicul sau a auzit ca parintele respira din ce in ce mai rar. Cand s-a apropiat de el, parintele a rasuflat adanc si si-a dat sufletul in mainile lui Hristos. Astfel a plecat la cele ceresti marele nostru duhovnic, arhimandritul Cleopa.
La sfarsitul slujbei de inmormantare, cantarea de biruinta „Hristos a Inviat!” a umplut vazduhul, vestind credinta tuturor ca Parintele Cleopa Ilie a trecut din aceasta viata la viata cea nepieritoare, devenind rugator pentru toti Inaintea tronului Preasfintei Treimi.
Sa nadajduim si noi, pacatosii, ca acolo, in lumina cea neinserata, unde se bucura vesnic impreuna cu cei alesi ai lui Dumnezeu, nu ne va uita la sfintele lui rugaciuni, mijlocind pentru noi ca sa ducem o viata bineplacuta Domnului si sa-L slavim si noi impreuna cu toti alesii Sai in veci. Amin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
